English
Dacă ar fi să ne limităm la temele care țin „capul de afiș" în mass-media autohtonă, nu putem să nu constatăm apetitul cu totul și cu totul exagerat pentru informația de tip spectacol, menită să atragă publicul cititor, radioascultător și telespectator în zonele în care se consideră că ridică substanțial rating-ul. Când, însă, parcurgem sondajele de opinie, demne de această denumire și nu diversele făcături cu scopuri electorale, ne dăm seama că zonele de interes public sunt cu totul și cu totul altele decât cele de la „suprafața" demersurilor publicistice de toate genurile. Avem, astfel, o reprezentare concretă a raportului dintre aparențe și esențe, temă primordial științifică.
Pe primele locuri atât în ceea ce privește identificarea priorităților, cât și în materie de îngrijorări se situează, constant, independent de conjuncturi, de informațiile așa-zis „bombă", locurile de muncă, veniturile, prețurile, sănătatea, educația. Observăm, lesne, atât din ierarhizarea domeniilor, cât și din ponderea lor, că majoritatea concetățenilor noștri își leagă aspirațiile, dezideratele, înainte de toate de starea economiei. Până și domenii în esența lor calitative, unele imposibil de cuantificat, sunt raportate la dimensiunile și structura produsului intern brut (PIB). Bunăoară, când se discută despre educație, cercetare științifică, dar și despre sănătate și cultură, cel dintâi impuls este de a sublinia cât la sută din PIB se alocă domeniilor respective. De altfel, ori de câte ori ne referim la abordări exclusiv științifice, ceea ce nu poate fi măsurat intră, de regulă, în sfera speculațiilor.
Raportarea la PIB, atât în privința resurselor, cât și a utilizării, permite, desigur, și comparații internaționale deosebit de utile, dar, dacă se rămâne la ceea ce am numit „suprafața lucrurilor", eludăm esențele. Or, contează enorm nu numai procentajul referitor la alocări din PIB și contribuții pe structuri la crearea PIB, ci și ponderea diverselor componente structurale. Una este să crească PIB-ul, preponderent pe seama ramurilor de vârf ale economiei, purtătoare de progres tehnic, de valoare adăugată superioară, și alta să evolueze, fie și în sens pozitiv, pe seama domeniilor mari consumatoare de resurse, energofage, slab eficiente, inclusiv în plan concurențial.
La fel, se cer interpretate corect, tot prin prisma raportului dintre aparențe și esențe, tot felul de aserțiuni care par de-a dreptul axiome. Așa, de exemplu, se consideră că o economie modernă trebuie să aibă serviciile drept domeniu majoritar. Dacă aprofundăm tema, constatăm că nu orice fel de servicii aduc valoare adăugată mare și/sau contribuie efectiv la o autentică dezvoltare durabilă. La noi, cea mai mare pondere în sfera serviciilor o au comerțul cu ridicata și cel cu amănuntul, ceea ce nu se întâmplă în țările cu o economie dezvoltată. Dacă vrem, cu adevărat, ca sfera serviciilor de la noi din țară să fie la nivelul celei din Occident, atunci accentul trebuie pus nu pe comerț, ci pe serviciile destinate întreprinderii. În această privință, direcțiile cele mai favorabile de dezvoltare, de acțiune sunt indicate de exigențele erei digitale. De aici decurg o serie de concluzii practice a căror importanță apare evidentă. Esența constă în mutarea centrului de greutate de la muncile manuale (chiar și cele înalt calificate) la activitățile preponderent creative, orientate obligatoriu spre satisfacerea cerințelor societății bazate pe cunoaștere.
Nu ne putem plânge că statisticile oficiale nu ne furnizează suficiente date despre procesele și fenomenele de adâncime care ne permit să trecem de la aparențe la esențe. Pentru că, totdeauna, un plus de cunoaștere înseamnă chiar mai multă valoare adăugată exact acolo de unde se poate obține: sfera creativității, care este, prin definiție, de domeniul esențelor.
