Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Blitz

Acordul istoric privind schimbările climatice, semnat cu ocazia Zilei Pământului. Peste 155 de state au semnat, la 22 aprilie a.c., la New York, cu ocazia Zilei Pământului, Acordul privind schimbările climatice, al cărui obiectiv principal este limitarea creșterii temperaturii globale la cel mult 2 grade Celsius. După cum se știe, Acordul a fost negociat și agreat la nivel mondial, în cadrul Conferinței Internaționale privind schimbările climatice de la Paris, de la finalul anului anterior. România a fost reprezentată la reuniunea statelor lumii, pentru semnarea în cadru oficial a Acordului de la Paris, de o delegație condusă de ministrul Mediului, Cristiana Pașca Palmer. Textul Acordului este rezultatul unui amplu proces de negociere între statele lumii și impune obligații juridice tuturor părților. Conform documentului, toate statele trebuie să întreprindă măsuri naționale pentru atingerea angajamentelor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.

● Guvernul SUA sprijină proiectul de micro-rețea inteligentă al UPB. Agenția Americană pentru Comerț și Dezvoltare (USTDA) a acordat Universității Politehnica din București (UPB) o finanțare pentru efectuarea unui studiu de fezabilitate. Acesta va evalua viabilitatea tehnică, economică și financiară a implementării unui proiect pilot de micro-rețea inteligentă în campus. Acordul de finanțare a fost semnat la UPB de către Hans Klemm, ambasadorul SUA în România, și Mihnea Costoiu, președinte și rector al UPB. UPB intenționează să implementeze proiectul în tot campusul. „Acordul, prin care se va implementa un sistem de gestionare a energiei similar celui al unui oraș inteligent, ne oferă oportunitatea de a ne alătura unui grup restrâns de universități europene care au început să implementeze un astfel de concept ambițios", a declarat Mihnea Costoiu. Studiul va evalua oportunitățile de extindere a capacității de generare de energie, de aplicare a trigenerării și de diversificare a resurselor energetice. În plus, el va analiza adăugarea de sisteme de stocare a energiei termale și electrice, precum și maximizarea utilizării de tehnologii pentru construcții inteligente.

● Diplomă Aniversară. Centrul Regional de Inovare și Transfer Tehnologic TehImpuls din Timișoara a acordat Diploma Aniversară Sucursalei Timiș a AGIR, membru fondator al acestei prestigioase organizații. Diploma a fost acordată cu prilejul împlinirii a 10 ani de la înființarea TehImpuls, în semn de apreciere pentru sprijinul constant dat de Sucursala AGIR Timiș în desfășurarea activităților de inovare și transfer tehnologic. Reamintim că TehImpuls este un organism non guvernamental, înființat în anul 2006, ca proiect-pilot al Strategiei de Inovare Regională a Regiunii Vest și are rolul de a acționa ca interfață regională între cererea și oferta de inovare, în scopul creșterii competitivității mediului economic din această zonă prin implementarea de soluții inovatoare în întreprinderi și comercializarea produselor inovatoare existente. 

Fotografii

Fotografie

Toate articolele numărului

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.