● O profesoară de la UPT, președinte al Federației Europene de Informatică Medicală (EFMI). Prof. univ. dr. ing. Lăcrămioara Stoicu-Tivadar, profesor la Facultatea de Automatică și Calculatoare din Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), a preluat președinția Federației Europene de Informatică Medicală - EFMI (European Federation of Medical Informatics) pentru un mandat de doi ani (2018 - 2020) în cadrul unei ceremonii de transmitere a Marelui Colan al Președinților EFMI. Potrivit unui comunicat al UPT, festivitatea a avut loc la 16 octombrie 2018, la Conferința Internațională MIE-STC 2018 desfășurată la Zagreb (Croația). EFMI are ca obiective îmbunătățirea cooperării internaționale și promovarea cercetării, educației și a standardelor înalte în acest domeniu interdisciplinar de mare actualitate. EFMI funcționează ca organism regional al IMIA (International Medical Informatics Association - organizația mondială de profil). Președintele EFMI devine automat, după cei doi ani, vicepreședinte IMIA pentru un mandat de 2 ani.
● Echipa României a obținut cinci medalii la Olimpiada Internațională de Astronomie 2018. Lotul României a obținut rezultate remarcabile la cea de-a XXIII-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Astronomie: două medalii de aur, una de argint și două de bronz. Elevii laureați cu aur sunt Daria Maria Hărăbor (Școala Gimnazială nr. 29 din București) și David Corneliu Turturean (Colegiul Național Ștefan cel Mare din Suceava), în timp ce Traian Rareș Tuș (Colegiul Național Gheorghe Șincai din Baia Mare) a fost distins cu o medalie de argint. Maria Iordache (Școala Gimnazială Mihai Eminescu din Brăila) și Vlad Roșca (Liceul Internațional de Informatică din București) au fost medaliați cu bronz. Ediția a 23-a a Olimpiadei Internaționale de Astronomie s-a desfășurat în perioada 6 - 14 octombrie, în Colombo (Sri Lanka), și a reunit 80 de concurenți din 18 țări.
● Țara noastră, ultimul loc în UE la reciclarea bateriilor. Doar 21% dintre bateriile vândute în țara noastră au fost reciclate în anul 2016 (an pentru care sunt disponibile cele mai recente date), ceea ce ne plasează pe ultimul loc în Uniunea Europeană la acest indicator, arată datele publicate de Oficiul european de statistică, Eurostat. La nivelul UE, aproximativ 44% dintre bateriile și acumulatorii vânduți au fost ulterior colectați pentru reciclare. De asemenea, doar 15 din cele 28 de state membre UE respectau în anul 2016 ținta privind reciclarea a 45% din bateriile vândute, stabilită printr-o directivă europeană. Alte opt state membre UE, printre care și România, nu au atins ținta de 45%, iar cinci țări nici măcar nu au raportat un grad de colectare a bateriilor vândute. Statele membre cu cele mai bune rezultate la reciclarea bateriilor sunt, în ordine: Belgia, unde în 2016 aproximativ 71% dintre bateriile și acumulatorii vânduți au fost ulterior colectați pentru reciclare, Luxemburg (63%), Ungaria și Lituania (ambele cu 53%) și Cehia (52%).
