Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Blitz

● 8,9 kg deșeuri de echipamente electronice și electrice pe locuitor, colectate în UE, în 2016. În Uniunea Europeană, 8,9 kg de deșeuri de echipamente electronice și electrice pe locuitor erau colectate în 2016, cantitatea variind de la 1,6 kg pe locuitor în România la 16,5 kg pe locuitor în Suedia, arată datele publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Mai mult de jumătate (55,6%) din totalul deșeurilor de echipamente electronice și electrice colectate în 2016 sunt provenite de la marii producători de electrocasnice. Urmează echipamentele de telecomunicații și IT (14,8%), panourile fotovoltaice (13,5%), electrocasnicele mici (9%), aparatura electrică, echipamente sportive, sisteme de iluminare și jucării (7,2%). Deșeurile de echipamente electrice și electronice (computerele, televizoarele, frigiderele, telefoanele mobile) reprezintă fluxurile de deșeuri cu cea mai rapidă creștere din UE și se preconizează că vor spori la peste 12 milioane de tone până în 2020. În cazul în care nu sunt gestionate în mod corespunzător, aceste deșeuri pot provoca probleme de sănătate și de mediu majore din cauza conținutului lor de substanțe periculoase.
● Aproape 650 de autoturisme ecologice cumpărate în România, în primele două luni. Numărul autoturismelor „verzi" cumpărate în România, în primele două luni, a ajuns la 649, în creștere cu aproape 67% față de aceeași perioadă din 2018, când se înregistrau 389 de unități, reiese din datele Asociației Producătorilor și Importatorilor de Autoturisme (APIA). Din totalul înregistrat în perioada ianuarie - februarie a acestui an, 551 de unități au fost autoturisme hibrid (+139,6% față de primele două luni din anul precedent), 73 au fost full electrice (+2,8%), iar 25 din categoria plug-in (-71,6%). De asemenea, în perioada de referință, ponderea autoturismelor ecologice noi în totalul vânzărilor, la nivel național, s-a situat la 3,3%, față de 2,4% cât se consemna în intervalul ianuarie - februarie 2018.

● PE susține propunerea privind renunțarea, din 2021, la schimbarea orei de vară. Parlamentul European (PE) a votat în favoarea renunțării la practica de ajustare a ceasurilor cu o oră în primăvară și toamnă începând cu 2021. Țările europene care decid să mențină permanent ora de vară vor efectua ultima schimbare în acest sens în ultima duminică din martie a anului 2021. Cele care preferă să rămână la ora standard (ora de iarnă) își vor putea schimba ora pentru ultima dată în ultima duminică din octombrie 2021. Acestea sunt principalele prevederi ale proiectului de lege adoptat de eurodeputați. PE susține, astfel, propunerea Comisiei Europene de renunțare la schimbarea sezonieră a orei, însă a votat pentru amânarea intrării în vigoare pentru 2021 în loc de 2019. Eurodeputații doresc, de asemenea, ca statele membre să se coordoneze în așa fel încât să nu existe un impact negativ asupra pieței unice ca urmare a deciziilor de aplicare a orei de vară sau de iarnă pe teritoriul UE.

Fotografii

Fotografie

Toate articolele numărului

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.