Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Blitz

● Expoziția „Urbanistica - o istorie a viitorului", la Timișoara. Facultatea de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Politehnica Timișoara (UPT), în colaborare cu Muzeul Național de Artă Timișoara, organizează expoziția „Urbanistica - o istorie a viitorului", care poate fi vizitată în Galeria L a muzeului. Potrivit unui comunicat al instituției de învățământ superior, expoziția reunește proiecte și lucrări de diplomă realizate în ultimii 15 ani de studenții unității tematice de urbanism (anii IV, V și VI), oferind o perspectivă asupra modului în care formarea academică în urbanism poate contribui la modelarea orașului contemporan. „Demersul expozițional prezintă câteva alternative la cutumele de dezvoltare urbană contemporană, mutând accentul de pe maximizarea profitului către dezvoltare sustenabilă, creșterea calității vieții și promovarea unui design urban orientat spre spațiul social și interacțiune. Expoziția prefigurează un «oraș paralel» - un colaj idealist ce îmbină diverse abordări și teme, construit pe baza unei strategii pe termen lung, în care fiecare generație continuă și dezvoltă contribuțiile precedente", afirmă reprezentanții UPT. Proiectele expuse abordează teme relevante pentru orașul contemporan: regenerarea fostelor zone industriale, revitalizarea zonelor istorice, creșterea calității vieții în cartierele rezidențiale din perioada socialistă, precum și dezvoltarea infrastructurii verzi-albastre, a rețelei de învățământ și a coridoarelor urbane. Împreună, acestea conturează o viziune integrată asupra unui oraș capabil să răspundă transformărilor demografice, morfologice și sociale. Expoziția reflectă, totodată, importanța colaborării dintre instituțiile culturale și mediul universitar, punând în valoare dialogul dintre cercetare, educație și practica artistică, arhitecturală. Expoziția poate fi vizitată în programul de funcționare a muzeului, de miercuri până vineri, în intervalul orar 10.00 - 18.00.


 - Credit imagine: Muzeul Național de Artă Timișoara

● Piața auto din România, cel mai puternic declin din Europa în primul trimestru. Datele publicate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) relevă că, în primul trimestru al anului, în Uniunea Europeană, Marea Britanie și țările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția) au fost înmatriculate 3,521 milioane de autoturisme, în creștere cu 4,1% comparativ cu perioada similară din 2025. Piața auto din Uniunea Europeană a înregistrat un avans anual de 4%, până la 2,822 milioane de autoturisme. În intervalul analizat, piața auto din România a consemnat un declin de 19% în ritm anual, fiind înmatriculate doar 27 275 autoturisme, comparativ cu 33 692 unități în perioada similară a anului trecut. Pe principalele piețe europene s-au înregistrat creșteri ale vânzărilor în Italia (9,2%), Spania (7,6%), Marea Britanie (5,9%) și Germania (5,2%) și un declin de 2,1% în Franța. În sectorul auto european sunt 13,6 milioane de angajați, iar 8,1% din totalul locurilor de muncă din industria UE sunt în sectorul auto.

Toate articolele numărului Numărul în PDF

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.