Multe dintre cele mai mari companii din lume nu dispun de planuri de tranziție climatică suficient de solide pentru a sprijini eforturile globale de limitare a creșterii temperaturilor și, deși se înregistrează unele progrese, este nevoie de măsuri suplimentare pentru a contracara cele mai mari riscuri de mediu, potrivit celui mai recent raport EY Global Climate Action Barometer. Raportul analizează opiniile a peste 850 de companii din 50 de țări și 13 sectoare, care au fost identificate ca fiind lideri în domeniul acțiunilor climatice, și examinează modul în care acestea iau măsuri pentru atingerea obiectivelor climatice esențiale și dacă declară aceste măsuri în rapoartele climatice. Documentul analizează pașii întreprinși și domeniile în care companiile se confruntă cu lacune.

- Credit foto: www.freepik.com
Rezultatele arată că, deși două treimi dintre companii (64%) au planuri de tranziție către emisii net zero, iar una din zece (12%) a făcut progrese semnificative în elaborarea sau publicarea acestora, există lacune care riscă să submineze aceste progrese.
Mai puțin de jumătate dintre organizații (48%) și-au stabilit obiective în conformitate cu recomandările științifice privind atenuarea celor mai grave efecte ale încălzirii globale.
În plus, dintre companiile care au obiective de emisii net zero, aproape două treimi (63%) se bazează pe credite pentru emisii de carbon, ceea ce înseamnă că doar își compensează emisiile în loc să reducă efectiv nivelul acestora. Gradul de utilizare a creditelor pentru emisii de carbon este deosebit de ridicat în sectorul serviciilor financiare (78%) și al transporturilor (69%), care întâmpină dificultăți în procesul de decarbonizare.
Raportul EY Global Climate Action 2025 evidențiază atât progresele, cât și provocările persistente în acțiunea climatică a companiilor. Potrivit autorilor analizei, deși multe companii de top fac progrese, rămân lacune semnificative în ceea ce privește angajamentele, transparența și guvernanța. Anii recenți au fost cei mai călduroși înregistrați, iar obiectivul de a limita creșterea temperaturii globale la sub 1,5°C devine din ce în ce mai greu de realizat. „Alarmant, doar jumătate dintre cele 850 de companii analizate au stabilit obiective aliniate cu îndrumările științifice pentru a atenua încălzirea globală, iar două treimi se bazează pe compensarea emisiilor în loc să își decarbonizeze cu adevărat operațiunile. În plus, deși majoritatea organizațiilor au evaluat riscurile de tranziție și riscurile climatice fizice pentru 2025, mai puțin de 20% au raportat impactul financiar al acestor riscuri", a declarat Massimo Bettanin, Partener, Schimbări Climatice și Servicii de Sustenabilitate la EY România.
Cercetarea a relevat că o treime dintre companiile intervievate (34%) și-au reformulat obiectivele climatice pentru a ține cont de factori precum reducerea finanțării sau incertitudinile legislative, iar peste două cincimi dintre aceste reformulări (44%) au avut drept rezultat fie obiective mai puțin ambițioase, fie extinderea calendarelor de implementare.
Potrivit studiului, cele mai multe companii (68%) au evaluat atât riscurile de tranziție, cât și riscurile fizice cu care se confruntă din cauza schimbărilor climatice, adică riscurile legate de procesul de decarbonizare și cele generate direct de evenimentele asociate cu schimbările climatice. Cu toate acestea, mai puțin de o cincime (17%) raportează impactul financiar al acestor riscuri, ceea ce face ca expunerea lor la schimbările climatice să nu fie clară sau cuantificabilă.
Cele mai multe companii de top participante la studiu (92%) au declarat că au analizat în detaliu impactul probabil al riscurilor fizice asupra operațiunilor lor, dar doar două cincimi (44%) au indicat că au implementat măsuri care le vor ajuta să se adapteze pentru a gestiona aceste riscuri.
♦ Inacțiunea în privința riscurilor climatice ar putea costa companiile până la 15% din veniturile anuale
Cercetarea mai indică și o lipsă de guvernanță eficientă în multe organizații, ceea ce ar putea submina eforturile de combatere a schimbărilor climatice. De exemplu, în doar 8% dintre companii consiliul de administrație are activități de supraveghere în privința alocării capitalului, 21% în privința stabilirii obiectivelor și numai 41% în privința monitorizării progreselor.
O analiză separată realizată de EY, în completarea constatărilor acestui studiu, evidențiază costul lipsei de acțiune pentru companii. Aceasta a arătat că acele organizații care nu abordează riscurile asociate cu schimbările climatice ar putea pierde până la 15% din veniturile anuale.
Studiul EY Global Climate Action Barometer oferă o analiză anuală asupra raportărilor efectuate de organizații cu privire la riscurile climatice, cu scopul de a urmări progresele acestora în raport cu obiectivele climatice. Această evaluare oferă nu numai companiilor, ci și actorilor interesați externi de toate tipurile (precum autorități de reglementare naționale, instituții financiare și investitori), o imagine a situației actuale în domeniul raportării climatice la nivel global și al planificării tranziției.
Prima ediție a studiului (denumit atunci EY Global Climate Risk Barometer) a fost publicată în decembrie 2018. Ediția din acest an reprezintă un studiu mai specific, cu accent pe 857 de companii din 50 de țări și 13 sectoare. Echipele EY au analizat raportările acestor companii pentru a evalua nivelul măsurilor întreprinse în domenii cheie, constând în decarbonizare, atenuarea riscurilor, stabilirea obiectivelor și utilizarea creditelor pentru emisii de carbon. În comparație cu edițiile anterioare, acest studiu oferă o analiză mai aprofundată a progreselor companiilor în materie de acțiune climatică, planificare a tranziției și adaptare la riscurile climatice. De asemenea, evidențiază atât progresele solide înregistrate, cât și domeniile în care sunt necesare îmbunătățiri suplimentare.