În momentul de față, producătorii de energie din surse regenerabile asigură circa 20% din consumul real la nivel național. Este un nivel care nu reflectă potențialul existent, fapt subliniat într-un comunicat comun al asociațiilor patronale din domeniu. Se solicită modificarea de urgență a cotelor stabilite, întrucât acestea reprezintă 12,15% față de 17% cât s-a prevăzut inițial în Legea nr. 220/2008 în baza căreia s-au efectuat și se efectuează toate investițiile din sector. Aceste asociații precizează că menținerea cotelor obligatorii la un nivel scăzut a provocat industriei de profil pierderi anuale de peste 2 miliarde lei. Potrivit Ordinului ANRE nr. 183 din 31 decembrie 2015, cota obligatorie estimată pentru achiziții de certificate verzi aferentă anului 2016 este de circa 12 milioane, față de aproape 19 milioane care pot fi emise potrivit potențialului existent.
Situația semnalată va duce - conform evaluărilor asociațiilor patronale din domeniu - la creșterea prețului energiei electrice, care a scăzut semnificativ și datorită contribuției acestui sector. Membrii patronatelor de profil gestionează o putere instalată de peste 5000 MW, iar investițiile efectuate începând din anul 2008 se ridică la mai mult de 8 miliarde euro. Pentru a se fructifica eficient acest potențial, se solicită revizuirea de urgență a reglementărilor existente, astfel încât să se înlăture toate frânele care împiedică utilizarea corespunzătoare a potențialului țării în domeniul producerii de energie electrică din surse regenerabile.
