Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă a specializat 2150 de experți în dezvoltare durabilă din administrația publică

Secretariatul General al Guvernului (SGG) și Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă (DDD) au anunțat finalizarea unuia dintre cele mai ambițioase programe de formare profesională din administrația publică românească. Potrivit unui comunicat al DDD, 2150 de funcționari publici și personal contractual din întreaga țară au fost calificați ca experți în dezvoltare durabilă și vor fi incluși într-o rețea națională dedicată implementării Agendei 2030 a Organizației Națiunilor Unite (ONU) și Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României. „Acest obiectiv este parte a Țintei 415 din PNRR - SGG - Reforma 2, Componenta 14 «Bună Guvernanță» și reprezintă un model de bună practică apreciat la nivel internațional, inclusiv de către ONU, care a subliniat într-un comunicat oficial importanța introducerii acestei noi profesii în sectorul public din România, țara noastră devenind astfel un model la nivel mondial, prin dezvoltarea și introducerea unei profesii publice dedicate sustenabilității", se menționează în comunicat.


- Credit foto: www.freepik.com

Absolvenții cursului postuniversitar vor fi promotori ai dezvoltării durabile în instituțiile publice, vor susține transformarea profundă și sustenabilă și vor contribui la modernizarea administrației, la tranziția verde și la coeziunea socială.

Programul de formare, organizat în parteneriat cu Universitatea din București și Academia de Studii Economice din București în consorțiu cu Universitatea Dunărea de Jos din Galați, s-a desfășurat în perioada aprilie - septembrie 2025, totalizând 220 de ore de pregătire teoretică și practică. Cursurile s-au axat pe soluții inovatoare, bune practici europene și dezvoltarea de competențe, astfel încât țara noastră să răspundă provocărilor globale din domeniul dezvoltării durabile și cerințelor de sustenabilitate la nivel european.

Potrivit reprezentanților DDD, rețeaua profesională se va consolida pe măsură ce absolvenții vor fi implicați în proiecte strategice și în mecanisme de monitorizare și evaluare a progresului național. De asemenea, prin planuri și strategii instituționale aliniate la Agenda 2030, vor promova sustenabilitatea la nivel local și regional și vor contribui la evaluarea impactului deciziilor administrative asupra mediului, economiei și coeziunii sociale.

Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă este structura de specialitate din aparatul de lucru al Guvernului responsabilă cu implementarea politicilor și strategiilor de dezvoltare durabilă la nivel național, în conformitate cu Agenda 2030 și cu Strategia Națională pentru Dezvoltarea Durabilă a României.

Toate articolele numărului Numărul în PDF

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.