Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Din 25 august a.c. a intrat în vigoare Noul Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC), document de cel mai mare interes pentru comunitatea inginerească din România

Noul Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor - CATUC (aprobat prin Legea nr. 169/2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 661 din 10 august 2026) a intrat în vigoare la 25 august 2026. În esență, documentul reprezintă, potrivit inițiatorilor, o reformă esențială pentru modernizarea cadrului legislativ din domeniu și pentru îndeplinirea angajamentelor asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Prezentăm, în cele ce urmează, câteva dintre cele mai importante prevederi ale noului Cod.


- Credit foto: www.magnific.com

Obiective fundamentale: simplificare, unificare legislativă, digitalizare, debirocratizare

„Codul Urbanismului aduce simplificări substanțiale în domeniul construcțiilor, dar și rigoare și responsabilitate pentru instituțiile publice implicate. Digitalizăm procesele de avizare, legea oferă siguranță în amenajarea localităților în care trăim, și înseamnă 972 de milioane de euro din fonduri nerambursabile, pe care România nu le va pierde prin adoptarea acestui jalon inclus în PNRR", a declarat ministrul Cseke Attila, citat într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA). Prin adoptarea CATUC, comunitatea inginerească din România se află în fața uneia dintre cele mai mari transformări structurale din ultimele trei decenii în ceea ce privește cadrul de reglementare a teritoriului, urbanismului și construcțiilor. Noul Cod reprezintă nu doar o unificare legislativă a unor norme anterior fragmentate și adesea contradictorii (documentul include reglementări care, până acum, erau prevăzute de 21 de acte normative distincte), ci o reformă a modului în care proiectele sunt concepute, verificate, avizate și executate. Potrivit inițiatorilor, actul normativ are în vedere sistematizarea legislației existente, fundamentarea unor noi concepte, reformularea unor principii și adaptarea unor procese, în scopul îmbunătățirii calității mediului construit, al asigurării dreptului constituțional la un mediu sănătos, al echilibrării interesului general cu cel individual, al dezvoltării echilibrate și sustenabile, al asigurării stabilității și predictibilității mediului investițional și, implicit, al competitivității economice. Documentul vizează amenajarea teritoriului și trasarea de linii strategice directoare de dezvoltare a teritoriului național, planificarea urbanistică operațională, autorizarea executării lucrărilor de construcții, precum și abordarea întregului ciclu de viață al proiectului investițional în construcții, etapele de derulare ale unei investiții, roluri și responsabilități.

Se va implementa o platformă digitală națională pentru emiterea certificatelor de urbanism, a avizelor și autorizațiilor de construire, printr-un ghișeu unic, reducând termenul de autorizare la aproximativ 65 de zile, de la 4 - 8 luni, cum este în prezent.


 - Credit foto: www.magnific.com

Mecanisme stimulative pentru procesul investițional la nivel local

CATUC introduce mecanisme administrative pentru realizarea mai rapidă a unor investiții și lucrări de construire, fără parcurgerea procedurii birocratice de autorizare. Printre principalele noutăți, se află avizul de amplasare și procedura simplificată de notificare a autorității administrației publice locale, inclusiv mecanismul aprobării tacite în cazul în care autoritatea nu formulează obiecții în termenul prevăzut de lege.

Astfel, o serie de lucrări și dotări urbane vor putea fi realizate fără autorizație de construire, doar pe baza unui aviz de amplasare emis de autoritatea competentă. Procedura va putea fi utilizată pentru: rastele pentru biciclete și trotinete; stații și puncte de încărcare pentru autovehicule electrice sau hibride; puncte de măsurare a calității aerului; sisteme pentru precolectarea și gestionarea deșeurilor reciclabile; elemente de semnalizare rutieră și plăcuțe de identificare stradală; sisteme de monitorizare video pentru trafic și siguranță publică; toalete ecologice mobile; tonete pentru presă, cărți sau flori; sisteme automate pentru servicii de curierat; anumite rulote și automate de vânzare; mobilier destinat comerțului de întâmpinare; amenajări temporare pentru spectacole, târguri, expoziții, concerte, patinoare sau parcuri de distracții; stații fixe pentru monitorizarea zgomotului ambiental. Condiția este ca amplasarea acestora să respecte regulile stabilite prin Cod și să nu conducă la blocarea sau congestionarea traficului rutier ori pietonal.

Totodată, Codul introduce și posibilitatea realizării anumitor lucrări prin notificarea prealabilă a autorității locale, pe baza unui proiect tehnic simplificat, realizat de specialiști autorizați. Această procedură va putea fi utilizată atât pentru anumite construcții noi, cât și pentru intervenții asupra clădirilor existente.

În mediul rural, în afara zonelor protejate și cu respectarea documentațiilor de urbanism, procedura notificării va putea fi utilizată, între altele, pentru construirea unor garaje, terase acoperite, pergole, bucătării de vară, piscine, grupuri sanitare și alte construcții auxiliare, cu o suprafață cumulată de maximum 50 de metri pătrați. În anumite condiții, procedura va putea fi folosită inclusiv pentru o locuință unifamilială de maximum 150 de metri pătrați suprafață desfășurată, parter sau demisol și parter, amplasată în intravilanul localităților rurale. Pentru această categorie, sunt prevăzute condiții suplimentare privind proiectarea, respectarea regulamentelor de urbanism și încadrarea în specificul arhitectural local.

Procedura simplificată va putea fi utilizată și pentru anumite intervenții asupra construcțiilor existente, precum: realizarea unor împrejmuiri noi; înlocuirea sau reconfigurarea acoperișurilor; amenajarea mansardelor în poduri existente, fără intervenții care necesită consolidarea clădirii; renovarea sau extinderea bucătăriilor și băilor; închiderea unitară a logiilor și balcoanelor; modificări ale compartimentărilor nestructurale; remodelarea fațadelor care nu au rol structural; lucrări de reabilitare energetică pentru anumite locuințe individuale; schimbări de destinație pentru funcțiuni comerciale sau de birouri, în condițiile stabilite de documentațiile de urbanism; amenajarea unor grupuri sanitare sau camere tehnice de maximum 25 de metri pătrați.

Pentru aceste tipuri de lucrări, notificarea trebuie transmisă autorității locale atât în format fizic, cât și digital, înainte de începerea lucrărilor, și va fi însoțită de formularul prevăzut de lege și de proiectul tehnic de execuție cu conținut simplificat. După primirea notificării, în funcție de caz, autoritatea administrației publice locale va putea accepta notificarea, solicita clarificări sau documente suplimentare, solicita obținerea unor avize și acorduri suplimentare, constata necesitatea unei autorizații de construire ori va respinge motivat notificarea, dacă proiectul nu respectă reglementările aplicabile. În cazul în care autoritatea nu intervine în termenul prevăzut de Cod, aprobarea tacită produce efecte după 15 zile lucrătoare de la primirea notificării.

„Prin acest mecanism, este introdus un termen clar în relația dintre solicitant și administrație, iar lipsa unui răspuns al autorității nu mai poate conduce la blocarea pe termen nedefinit a unei lucrări care îndeplinește condițiile legale", a precizat ministrul.

Lucrările realizate prin procedura notificării vor putea fi executate într-un termen de până la trei ani, calculat potrivit prevederilor Codului. Începerea efectivă a lucrărilor se va putea face după împlinirea termenelor și condițiilor stabilite în cadrul procedurii de notificare. Recepția lucrărilor realizate prin această procedură este obligatorie, iar atât documentele care au stat la baza notificării, cât și lucrările executate vor fi introduse în cartea tehnică a construcției.

„Procedura simplificată nu înseamnă construcție fără reguli. Proiectele realizate pe baza notificării trebuie întocmite de arhitecți și ingineri, fiecare în limita competențelor profesionale stabilite de lege", a mai spus ministrul de resort, care a adăugat că rămân obligatorii respectarea normelor privind calitatea în construcții, documentațiile de urbanism, cerințele privind protecția mediului, precum și securitatea la incendiu și protejarea patrimoniului cultural.

Prin noile mecanisme, Codul introduce o relație administrativă bazată pe termene clare, responsabilitatea profesioniștilor și diferențierea procedurilor în funcție de complexitatea reală a lucrării.


 - Credit foto: www.magnific.com

Termen limitat pentru intrarea în legalitate a construcțiilor realizate fără autorizație

Codul introduce un mecanism clar pentru soluționarea situației construcțiilor realizate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea autorizației emise, dar stabilește, în același timp, reguli mai stricte pentru combaterea construirii ilegale, afirmă reprezentanții ministerului de resort. Noua autorizație de regularizare permite aducerea în legalitate numai în condițiile expres prevăzute de Cod și nu reprezintă o legalizare automată a construcțiilor executate fără respectarea legii.

Pentru o perioadă tranzitorie de maximum un an de la intrarea în vigoare a Codului, mecanismul va putea fi utilizat și pentru alte categorii de construcții decât cele pentru care regularizarea va rămâne posibilă ulterior. După expirarea acestei perioade, posibilitatea regularizării va fi restrânsă semnificativ, iar autoritățile locale vor putea declanșa procedurile de desființare a construcțiilor care nu au intrat în legalitate.

Autorizația de regularizare va putea fi emisă numai dacă imobilul respectă cumulativ reglementările urbanistice, cerințele fundamentale privind calitatea în construcții, condițiile privind protecția mediului și celelalte cerințe legale aplicabile.

Siguranța construcției va trebui demonstrată prin expertize tehnice realizate de experți atestați, inclusiv în ceea ce privește rezistența mecanică și stabilitatea, securitatea la incendiu, igiena, sănătatea și protecția mediului, siguranța și accesibilitatea în exploatare, protecția împotriva zgomotului, economia de energie și izolarea termică.

Dacă sunt constatate neconformități care pot fi remediate, autoritatea locală va putea solicita realizarea unor lucrări de aducere la conformitate sau desființarea parțială a unor elemente ale construcției. În schimb, dacă cerințele prevăzute de lege nu pot fi îndeplinite, vor fi aplicate procedurile de desființare.

După perioada tranzitorie, regularizarea va fi permisă numai pentru anumite construcții, precum: locuințe unifamiliale cu parter sau parter și etaj, cu o suprafață construită desfășurată de maximum 150 mp; anexe ale locuințelor; anexe gospodărești; anexe ale exploatațiilor agricole, în limita unei suprafețe construite desfășurate de cel mult 150 mp; lucrări de închidere a balcoanelor, fără extinderea pe domeniul public. Locuințele trebuie să fie situate în afara zonelor de protecție a monumentelor istorice și a zonelor construite protejate și nu pot avea statut de monument istoric.

Pentru construcțiile care nu se încadrează în aceste categorii, Codul instituie o perioadă tranzitorie de un an în care proprietarii pot solicita regularizarea. Aceasta va fi posibilă numai dacă sunt respectate reglementările urbanistice valabile la momentul regularizării, cerințele privind calitatea construcțiilor și obligațiile fiscale și dacă sunt aplicate măsurile contravenționale prevăzute de lege. Pentru aceste situații, însă, regularizarea presupune costuri semnificativ mai mari.

„De exemplu, cotele aferente controlului de stat în amenajarea teritoriului, urbanism și construcții, precum și taxele pentru certificatul de urbanism și autorizarea construirii vor fi de zece ori mai mari decât cele care ar fi fost datorate în cazul executării legale a lucrărilor", a menționat ministrul de resort.

Prin această regulă, Codul urmărește să evite transformarea regularizării într-o alternativă mai avantajoasă decât respectarea procedurii legale de autorizare înainte de începerea construcției.

Pentru clădirile realizate fără respectarea procedurilor legale și care nu au fost regularizate, impozitul pe clădire va fi majorat cu 100%, de la momentul constatării situației de către autoritatea locală și până la obținerea autorizației de regularizare sau desființarea lucrărilor. Plata impozitului majorat nu conduce la intrarea în legalitate a construcției și nu înlătură sancțiunile aplicabile în materia disciplinei în construcții. După expirarea termenului, construcțiile nelegalizate pot fi desființate.

La finalul perioadei tranzitorii, autoritățile administrației publice locale vor putea proceda la desființarea lucrărilor neautorizate, cu recuperarea cheltuielilor de la proprietar, sau vor solicita instanței desființarea acestora, în cazurile în care legea impune intervenția instanței, a cărei hotărâre are titlu executoriu, costurile intervenției fiind suportate de persoana responsabilă.

Potrivit MDLPA, „prin instituirea autorizației de regularizare și, simultan, prin limitarea în timp a posibilității de utilizare extinsă a acesteia, Codul creează o perioadă clară pentru soluționarea situațiilor acumulate până în prezent. Astfel, construcțiile existente pot avea o ultimă posibilitate de intrare în legalitate, dacă îndeplinesc condițiile tehnice și urbanistice, însă construirea fără autorizație nu trebuie să devină o practică urmată de legalizare ulterioară".


 - Credit foto: www.magnific.com

Avizele vor putea fi obținute printr-o singură comisie, în format digital

Codul introduce un nou mecanism pentru reducerea timpului și a birocrației necesare obținerii avizelor pentru autorizarea lucrărilor de construire: Comisia de acord unic. „În locul unui circuit administrativ în care solicitantul trebuie să gestioneze separat relația cu mai multe instituții și furnizori de utilități, documentația va putea fi analizată într-un cadru comun, cu participarea tuturor entităților care trebuie să emită avizele și acordurile necesare", a precizat ministrul Dezvoltării.

Comisiile de acord unic vor fi organizate obligatoriu la nivelul consiliilor județene, municipiilor și sectoarelor municipiului București, în cadrul structurilor de specialitate coordonate de arhitectul-șef. Pentru celelalte autorități locale, constituirea comisiei este opțională. Acolo unde aceasta nu este organizată, atribuțiile vor putea fi preluate, în baza unei convenții de colaborare, de Comisia de acord unic a consiliului județean.

Comisia de acord unic va reuni reprezentanții autorității locale, ai operatorilor de utilități și ai instituțiilor publice care emit avize și acorduri necesare autorizării. Astfel, din comisie vor putea face parte, printre alții: specialiști ai autorității administrației publice locale, reprezentanți ai operatorilor și furnizorilor de utilități, ai instituțiilor cu atribuții în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor, ai structurilor responsabile de protecția civilă și protecția sănătății populației, precum și ai altor instituții emitente de avize și acorduri, în funcție de proiect. Autoritățile locale vor putea extinde componența comisiei, prin protocoale, astfel încât să includă și alți avizatori prevăzuți de legislație.

„Una dintre schimbările importante aduse de noul sistem este transmiterea concomitentă a documentației către entitățile avizatoare, în așa fel încât analiza documentației să se desfășoare coordonat, iar eventualele solicitări de modificare sau completare formulate de un avizator să fie evaluate și în raport cu cerințele celorlalte instituții implicate. Astfel, documentațiile vor avea un parcurs simultan, și nu succesiv, iar, după finalizarea procedurilor și achitarea taxelor aferente, Comisia va emite un acord unic", a subliniat ministrul.

Activitatea Comisiei de acord unic se va desfășura, de regulă, în mediul online. Documentațiile vor fi depuse digital și semnate cu semnătură electronică calificată, iar comisia va funcționa prin intermediul Ghișeului unic național de autorizare a construcțiilor. Până la operaționalizarea acestuia, autoritățile vor putea utiliza propriile platforme digitale sau poșta electronică.


- Credit foto: www.magnific.com

Taxă locală de echipare a teritoriului

Pentru o dezvoltare urbană echilibrată, Codul introduce un instrument prin care dezvoltarea imobiliară va putea fi corelată mai bine cu dezvoltarea infrastructurii publice: taxa locală de echipare a teritoriului, precizează MDLPA. „Noile cartiere trebuie să însemne și drumuri, utilități, școli și spații verzi. Orașele și comunele noastre cresc, însă această creștere trebuie însoțită de infrastructura de care oamenii au nevoie. Nu putem construi mii de locuințe și să constatăm ulterior că nu există suficiente drumuri, rețele de apă și canalizare, școli, servicii publice sau spații verzi. Prin taxa locală de echipare a teritoriului, creăm un mecanism prin care dezvoltarea imobiliară contribuie, alături de administrația publică, la dezvoltarea comunității", a declarat ministrul Cseke Attila.

Mecanismul urmărește ca proiectele majore care generează dezvoltarea unor noi zone urbane să contribuie și la finanțarea infrastructurii necesare acestora, astfel încât costurile extinderii localităților să nu fie suportate exclusiv din bugetele locale și, implicit, de comunitățile existente. Fondurile colectate prin această taxă vor fi utilizate pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii publice necesare noilor zone urbanizate, inclusiv pentru transport public, rețele tehnico-edilitare, infrastructură educațională și de sănătate, precum și investiții pentru protecția mediului.

Codul Urbanismului creează un mecanism prin care dezvoltarea privată și investițiile publice necesare acesteia sunt planificate împreună. Aceasta va deveni relevantă în special în cazul operațiunilor urbanistice cu impact important asupra teritoriului, precum proiectele care presupun introducerea unor suprafețe din extravilan în intravilan și dezvoltarea unor noi ansambluri imobiliare. Fondurile astfel colectate rămân în comunitate și vor contribui la susținerea unor investiții necesare pentru extinderea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare, modernizarea infrastructurii rutiere și a transportului public, construirea de creșe, grădinițe și școli, construirea infrastructurii sanitare, amenajarea spațiilor verzi, precum și a altor investiții publice necesare funcționării noilor zone urbanizate.

Prin acest instrument, creșterea valorii și intensității de utilizare a terenurilor poate fi corelată cu investițiile publice necesare pentru ca noile cartiere să devină comunități funcționale, nu doar concentrări de clădiri. În același timp, mecanismul oferă investitorilor mai multă predictibilitate privind contribuția necesară pentru echiparea teritoriului în care urmează să dezvolte proiectele.


 Credit foto: www.magnific.com

Sistemul indicilor de referință pentru stabilirea prețului investițiilor

Noul Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor introduce sistemul indicilor de referință pentru investiții, astfel încât să existe costuri mai transparente și evaluări unitare în domeniul construcțiilor. Noul mecanism va permite constituirea unei baze naționale de date și dezvoltarea unor instrumente informatice dedicate estimării costurilor și fundamentării indicatorilor tehnico-economici aferenți proiectelor de construcții. Astfel, autoritățile publice, proiectanții, investitorii și ceilalți specialiști din domeniu vor avea un sistem unitar, transparent și actualizat, care să le permită să utilizeze repere comparabile pentru evaluarea investițiilor.

Până la momentul intrării în vigoare a noului Cod, diferențele dintre metodele de estimare, evoluția rapidă a prețurilor materialelor și manoperei, precum și lipsa unor repere unitare conduceau adesea la variații semnificative în fundamentarea costurilor unor proiecte similare. Sistemul indicilor de referință urmărește reducerea acestor discrepanțe prin utilizarea unor date statistice și tehnico-economice relevante, organizate și actualizate într-un cadru comun.

„Prin acest mecanism, vor putea fi dezvoltate repere privind costurile de realizare a diferitelor categorii de construcții, evoluția prețurilor materialelor și lucrărilor, costurile aferente principalelor categorii de investiții, indicatorii de performanță tehnică și economică, dar și diferențele de cost generate de tipologia, complexitatea și amplasarea investițiilor. Aceste informații vor constitui un instrument de fundamentare și verificare, fără a substitui proiectarea, evaluarea tehnică și particularitățile fiecărei investiții", precizează MDLPA.

Acest instrument va fi util nu doar pentru proiectele finanțate din fonduri publice, ci și pentru mediul privat deoarece investitorii, proiectanții și companiile din domeniul construcțiilor vor putea utiliza aceste informații ca instrument suplimentar pentru estimarea bugetelor, evaluarea fezabilității proiectelor și analiza evoluției pieței, astfel încât să se reducă diferențele dintre estimările inițiale și costurile efective.

Sistemul indicilor de referință va fi susținut de instrumente informatice dedicate colectării, prelucrării și utilizării datelor, iar dezvoltarea unei baze naționale va permite actualizarea periodică a informațiilor și compararea costurilor pentru diferite categorii de investiții. Digitalizarea acestor date va facilita, de asemenea, realizarea unor analize privind evoluția pieței construcțiilor și fundamentarea politicilor publice în domeniu.

„Predictibilitatea și transparența sunt esențiale pentru investiții. Prin sistemul indicilor de referință, introducem repere obiective, construite pe date verificabile și nu pe estimări arbitrare. Nu înlocuim analiza tehnică, ci oferim un punct de referință clar și comparabil și asigurăm un control mai eficient asupra modului în care sunt estimate și utilizate resursele financiare destinate investițiilor", a afirmat ministrul de resort.


 - Credit foto: www.magnific.com

Simplificarea studiului de fezabilitate și introducerea estimării digitale a costurilor investițiilor

Noul Cod schimbă modul de elaborare a studiilor de fezabilitate, cu accent pe simplificare, predictibilitate bugetară și reducerea timpilor necesari pregătirii investițiilor. „Studiul de fezabilitate rămâne o etapă de fundamentare a investiției, nu o fază de proiectare. Printr-o aplicație informatică dezvoltată de Ministerul Dezvoltării, autoritățile vor putea introduce caracteristicile investiției, iar sistemul va genera o temă de proiectare detaliată și un buget estimat, raportat inclusiv la un cost de referință pe metru pătrat și la marja corespunzătoare categoriei de investiție", au precizat reprezentanții ministerului de resort.

Principala noutate o reprezintă predictibilitatea costurilor. Bugetul stabilit în această etapă devine reper pentru proiectare și execuție, proiectantul și constructorul având obligația de a se încadra în valoarea aprobată, cu excepția situațiilor justificate prevăzute de lege.

Noua procedură poate reduce substanțial durata pregătirii investițiilor. Procese care, până la intrarea în vigoare a noului Cod, presupuneau achiziția și elaborarea unui studiu de fezabilitate pe parcursul mai multor luni vor putea fi simplificate prin utilizarea aplicației și a indicatorilor de cost.

Totodată, o fundamentare mai precisă de la început poate reduce situațiile în care indicatorii tehnico-economici trebuie reaprobați pe parcursul investiției, proceduri care pot întârzia sau chiar suspenda lucrările.

„Introducem instrumente digitale și repere dinamice de cost pentru a reduce birocrația, întârzierile și depășirile de buget. Ar fi primul indice de cost dinamic din Europa", a declarat ministrul.

Prin această reformă, CATUC urmărește trecerea de la estimări dificil de comparat la un sistem digital, actualizat și predictibil de fundamentare a investițiilor publice, iar indicele generat de aplicația MDLPA ar funcționa ca un standard de cost oficial și dinamic.

În centrul atenției: siguranța clădirilor și dezvoltarea urbană sustenabilă

MDLPA consolidează, prin noul Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor, două direcții esențiale pentru dezvoltarea comunităților: creșterea siguranței și rezilienței fondului construit și integrarea criteriilor de sustenabilitate în planificarea urbană. Potrivit inițiatorilor Codului, prin noile reglementări s-au pus bazele unei reforme care schimbă modul în care privim dezvoltarea localităților. Noile reglementări urmăresc o abordare preventivă, bazată pe monitorizarea stării construcțiilor, responsabilizarea administratorilor și planificarea dezvoltării localităților în raport cu nevoile reale ale comunităților.

Pentru clădirile de interes public, precum școli, spitale, centre culturale și alte imobile destinate serviciilor publice, accentul este pus pe prevenție, mentenanță și evaluarea tehnică a construcțiilor, astfel încât eventualele vulnerabilități să poată fi identificate înainte de a deveni riscuri pentru utilizatori.

O altă noutate inclusă în lege este dezvoltarea sustenabilă a localităților. Conform actului normativ, mobilitatea, infrastructura, protecția mediului și calitatea spațiului urban vor fi prioritare. În acest sens, planificarea urbană trebuie să urmărească inclusiv dezvoltarea transportului public și a mobilității durabile, crearea unor condiții favorabile deplasărilor pietonale și cu bicicleta, protejarea și dezvoltarea spațiilor verzi, corelarea noilor dezvoltări cu infrastructura existentă și cea planificată, limitarea dezvoltărilor dezechilibrate, care generează presiune suplimentară asupra serviciilor publice, îmbunătățirea calității mediului și a spațiilor în care trăiesc cetățenii. Autoritățile administrației publice locale au, astfel, un rol esențial în adaptarea reglementărilor locale la obiectivele stabilite prin noul cadru legislativ în așa fel încât dezvoltarea unui cartier să nu mai fie evaluată exclusiv prin numărul și dimensiunea clădirilor care pot fi construite, ci și prin calitatea spațiului public, accesul la transport, infrastructură și servicii, precum și prin impactul asupra mediului și comunității.

 

 

Toate articolele numărului Numărul în PDF

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.