Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Expansiunea produselor bio: creștere de trei ori în ultimul deceniu

Potrivit datelor publicate de Eurostat, se remarcă poziția tot mai bună a țării noastre în clasamentul UE privind suprafața culturilor agricole ecologice. Față de situația din 2006, când respectivele suprafețe totalizau 65 000 ha, s-a ajuns în prezent la 175 000 ha. Astfel, țara noastră se situează, din acest punct de vedere, pe locul 9 în UE, față de locul 15 în 2006.

Extinderea suprafețelor culturilor bio reprezintă un rezultat al stimulentelor acordate și în țara noastră - conform politicilor UE - celor care optează pentru o agricultură bazată de principii și practici ecologice. Deși există un important decalaj față de țara situată pe primul loc (Spania, cu o suprafață a culturilor bio de 1,4 milioane ha), evoluția din țara noastră este predominant pozitivă, confirmând o tendință semnificativă. Dat fiind faptul că un factor esențial în opțiunea fermierilor, în majoritatea lor ingineri agronomi, pentru culturile bio îl reprezintă raportul dintre cheltuieli și venituri, s-a dovedit că rentabilitatea cea mai mare o au exploatațiile agricole de mai mari dimensiuni. Din acest motiv, se înregistrează și o creștere a numărului structurilor asociative care se profilează pe promovarea culturilor ecologice. În condițiile în care sporește numărul exploatațiilor de culturi bio de peste 50 ha, este de anticipat că ponderea respectivelor produse va crește puternic în perioada următoare. 

Fotografii

Fotografie

Toate articolele numărului

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.