English
Aflându-ne în apropierea ultimului trimestru din 2016, este cât se poate de firesc ca preocupările privind profilul economico-social al anului viitor să capete o pondere tot mai mare în ansamblul activității inginerilor, a tuturor concetățenilor noștri interesați de propriul viitor și, implicit, al țării. Tot atât de firesc este ca punctul de pornire în conturarea anticipațiilor să-l constituie rezultatele din prezent. Astfel, comunicatele oficiale ale Institutului Național de Statistică (INS), mai ales cel publicat recent privind rezultatele din intervalul ianuarie - iunie 2016 vizând evoluția produsului intern brut, desfășurat pe ramuri de activitate, atestă că anul în curs situează România în vârful statelor UE în materie de creștere economică. Așa cum am mai avut prilejul să remarcăm, asemenea date, care includ fenomene complexe, uneori contradictorii, se cer examinate cu multă atenție pentru a nu cădea pradă aprecierilor pripite, insuficient fundamentate. Desigur, atenția se concentrează, de regulă, nu asupra realizărilor, ci a neîmplinirilor, a factorilor care pot diminua sau chiar elimina efectele unei creșteri economice atât de robuste cum înregistrează România. Dar de aici până la vehicularea unui titlu precum „Pericolul creșterii record a economiei", așa cum se deschide prima pagină a unei publicații cu profil economic, este cale destul de lungă.
Principalul argument al celor care vehiculează asemenea formule prăpăstioase îl constituie puternica expansiune a consumului pe fondul unor investiții insuficiente. Or, recentele date arată că, în 2016, a avut loc și un început de relansare semnificativă a investițiilor, cu un spor de cca 15 procente. Evident, nu este suficient, dacă ținem seama de contracțiile care au avut loc în acest domeniu, în anul precedent.
Acum ajungem și la explicarea (justificarea) titlului comentariului de față: Fundamentele „anticipărilor raționale". Tot la începutul lunii septembrie, prestigioasa publicație Le Monde diplomatique a lansat ediția din acest an a Manualului de economie critică. Este exact pe gustul celor care văd mai degrabă partea goală a paharului decât cea plină. Teoria anticipațiilor raționale a fost promovată încă din anii 80 ai secolului trecut și a căpătat o vizibilitate tot mai mare în ultimii ani. Ideea principală este aceea că niciun fel de predicție nu este valabilă dacă nu se raportează la o perioadă semnificativă din trecutul mai apropiat sau mai îndepărtat. Or, în cazul nostru, al României, ce poate fi mai semnificativ decât parcursul din perioada în care s-au depășit efectele negative ale crizei globale?
Nu este cazul să intrăm în detalii, însă faptul că, începând din 2011, se înregistrează, an de an, creșteri ale produsului intern brut arată că nu avem de-a face cu o stare de fapt de tip conjunctural. Economia României a demonstrat că are un real potențial de creștere, iar măsurile stimulative care s-au adoptat, în primul rând pentru o anumită relaxare fiscală, au dat roade. Și când te gândești cât de multe „Casandre" s-au pronunțat împotriva unor asemenea măsuri, avem toate temeiurile să fim prudenți când receptăm asemenea semnale. „Anticipările raționale" în favoarea cărora pledăm nu implică în niciun fel ignorarea dificultăților, a punctelor slabe (și sunt destule) ale economiei românești, ci luarea în considerare - de pe poziții exclusiv științifice - a tuturor elementelor care sunt evidențiate nu numai de rezultatele din acest an, ci și din întreaga perioadă care a trecut de la stoparea declinului și relansarea (uneori modestă, alteori mai puternică) a economiei românești. Această remarcă se impune mai ales în condițiile în care actuala campanie electorală scoate în evidență atât de multe partizanate politice. Să optăm, deci, pentru „anticipații raționale".
