Univers ingineresc a publicat, în numerele 23 și 24 din 2014, un amplu interviu cu ing. Aristide Caranda, cel care, după o bogată experiență în domeniul fabricării acumulatoarelor, și-a deschis, în urmă cu 25 de ani, propria firmă, Caranda Baterii SRL. Cu prilejul împlinirii unui sfert de veac de activitate a companiei, Asociația Generală a Inginerilor din România a acordat inginerului Aristide Caranda Medalia AGIR „pentru profesionalismul, perseverența și rigoarea inginerească ce îl caracterizează, ca recunoaștere a contribuției esențiale la dezvoltarea producției de acumulatoare în România, pentru ținuta morală și patriotică". De asemenea, președintele AGIR, Mihai Mihăiță, a adresat un mesaj pe care-l prezentăm în continuare:
„Asociația Generală a Inginerilor din România (AGIR) apreciază în mod deosebit activitatea Firmei CARANDA - o merituoasă sărbătorită a 25 ani de existență - un brand care cinstește ingineria românească.
La 25 de ani de la demararea acestui proiect, Firma a dovedit forța tehnică de a dezvolta noi tipuri de acumulatoare în condițiile în care tehnologia din domeniu cu Pb cunoștea substanțiale progrese, iar câștigarea unei piețe de profil devenea una dintre marile provocări ale unei investiții.
Dacă Firma a reușit ca de la an la an să-și consolideze poziția în rândul fabricanților de acumulatoare, să fie apreciată prin performanța produselor - în primul rând, calitatea înaltă și costul kWh - aceasta se datorează manageriatului echipei conduse de inginerul Aristide CARANDA.
Fost director al cunoscutei Firme ACUMULATORUL, s-a bucurat și se bucură de o deosebită apreciere a comunității inginerești prin strădaniile sale de a implementa noi tehnologii care să modernizeze fabrica - atât prin performanța produselor, cât și prin condițiile de lucru asigurate personalului. Fabrica Acumulatorul devenea atunci laboratorul în care - după concepția sa - s-au experimentat noi tehnologii, se optimizau soluții menite să răspundă cerințelor consumatorului. Experiența câștigată aici s-a aplicat pe o nouă spirală a progresului odată cu apariția fabricii de acumulatoare de la Bistrița, unde - împreună cu ELECTROUZINPROIECT - a realizat o întreprindere modernă, a conceput noi tipuri de acumulatoare, a format oameni.
În tot ceea ce a făcut și face, Aristide Caranda se dovedește a fi un om de creație, omul care a împărtășit, cu modestie și generozitate, o bogăție de cunoștințe.
După anul 1990, a avut curajul să dezvolte o fabrică de acumulatoare gândită prin mintea unuia care stăpânea domeniul, care evaluase în timp punctele tari și slabe și care, în noile condiții economice, putea fi condusă altfel. A dovedit că a rămas tânăr, stăpân al aceluiași entuziasm pe care i-l cunoaștem, a crezut în steaua sa în multele lupte pe care le va avea în acești 25 de ani în asigurarea fondurilor de dezvoltare.
Astăzi, cine va vizita spațiile de producție ale Firmei CARANDA va fi impresionat de liniile ei tehnologice, de condițiile de mediu în care se realizează o gamă largă de produse destinate tracțiunii electrice, stocării energiei, unor aplicații speciale, remarcându-se în fabrică și modernele stații de încercări care garantează nivelul înalt de performanță a acumulatoarelor Caranda.
Inginerul Aristide Caranda - pentru realizările sale din acești 25 de ani, pentru neliniștile sale creative - merită deplinul nostru respect, sinceră recunoștință față de strădaniile depuse.
România se poate mândri că a avut ca producători de acumulatoare prestigioase firme, în rândul cărora se află la loc de frunte CARANDA BATERII, dovezi ale capacității românului de a promova progresul științifico-tehnic, capacitate care se cere preluată și dezvoltată într-o tot mai mare măsură.
Dorind mulți ani Firmei CARANDA, vă transmitem, domnule inginer Aristide Caranda, urarea de sănătate și noi împliniri, odată cu dorința noastră ca Firma să cunoască succese și mai mari.
LA MULȚI ANI!"