În semn de apreciere a prodigioaselor rezultate științifice din domeniul sistemelor de armament și al tehnicii militare, pentru activitatea deosebită și îndelungată în importante sectoare ale economiei naționale și pentru implicarea sa civică, Asociația Generală a Inginerilor din România (AGIR) a acordat MEDALIA DE EXCELENȚĂ generalului de brigadă (retr.) dr. ing. Ioan Pană. Momentul festiv a fost găzduit de sediul central al AGIR.
Evocarea vieții și activității celui sărbătorit a scos în evidență o carieră remarcabilă, împliniri profesionale și umane de excepție întrucât cel născut în urmă cu nouă decenii și jumătate la Lugoj (jud. Timiș) s-a remarcat, încă de pe băncile școlii, prin rezultate deosebite. A participat la numeroase bătălii în cel de-Al Doilea Război Mondial și a absolvit Academia Tehnică Militară, ceea ce i-a permis să se consacre, în continuare, profesiei pentru care a optat. A obținut titlul de doctor în științe tehnice, a efectuat cercetări în domenii de vârf ale științei și tehnicii, a format numeroase generații de ingineri și, după ieșirea la pensie, în 1984, a continuat să fie deosebit de activ în domeniile sale de specialitate.
Cu prilejul împlinirii vârstei de 95 de ani, adresăm generalului de brigadă (retr.) dr. ing. Ioan Pană cele mai calde felicitări și urări.
La mulți ani!

