Anul acesta, 20 de universități din România (din cele 92 de universități active, 4 dintre acestea aflate însă în fază de lichidare), toate de stat, reușesc să treacă un prag minimal al vizibilității în clasamentele internaționale ale universităților bazate dominant pe criterii/indicatori academici. Dintre acestea, 5 instituții de învățământ superior intră în categoria Universități românești cu potențial de excelență, vizibile și cu impact internațional (în ordinea din clasament: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din București, Universitatea Politehnica din București, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași și Universitatea de Vest din Timișoara), în timp ce celelalte 15 instituții de învățământ superior pot fi grupate în categoria Universități românești vizibile internațional. Concluzia este publicată în Raportul asupra Exercițiului Național de Metaranking Universitar - 2016, elaborat de cei opt membri ai Grupului de experți de înalt nivel (High Level Experts Group), numiți prin Ordinul de ministru nr. 5665, din 27.10.2016. Autorii raportului (în ordine alfabetică) sunt: dr. Ovidiu Andronesi, dr. Dorel Banabic, dr. Carmen Buzea, dr. Daniel David, dr. Adrian Miroiu, dr. Bogdan Murgescu, dr. Anca Prisăcariu și dr. Lazăr Vlăsceanu.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCS), obiectivul Metarankingului Universitar 2016 a fost cunoașterea poziționării universităților românești în clasamentele internaționale de profil. Analiza a ținut cont de cele 9 clasamente internaționale relevante care oferă un scor global și care includ preponderent criterii/indicatori academici. Rezultatele analizei scot în evidență atât universitățile românești care trec un prag minimal al vizibilității internaționale (cele 15 universități românești vizibile internațional), cât și universitățile cu potențial world-class, potențial competitive în aria internațională a educației și cercetării (cele 5 universități românești cu potențial de excelență, vizibile și cu impact internațional).
Pe baza rezultatelor relevate de Metarankingul Universitar 2016, autorii au formulat o serie de recomandări. Astfel, pentru a-și transforma potențialul în realitate de tip world-class, universitățile trebuie susținute prin politici specifice, inclusiv financiare. Spre exemplu, prima universitate din România în Metarankingul Universitar 2016 (Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca) are un buget anual de aproximativ 10 ori mai mic decât ultima poziționată în clasamentul internațional Academic Ranking of World Universities/ARWU (Washington State University).
„Pe lângă modul clasic de finanțare a universităților, un fond de competitivitate trebuie să susțină universitățile românești vizibile internațional, iar un fond de excelență trebuie să susțină universitățile românești cu potențial de excelență, vizibile și cu impact internațional. De asemenea, se impune utilizarea unor criterii/indicatori din clasamentele internaționale ale universităților, împreună cu criterii/indicatori locali/regionali/naționali și vocaționali relevanți, într-o metodologie specializată pe evaluări academice naționale practicate la intervale de maximum cinci ani, pe universități și pe programe de studii ordonate pe domenii. Nu în ultimul rând se desprinde necesitatea efectuării anuale a acestui exercițiu de metaranking, coroborată cu dezvoltarea sa periodică (la intervale de maximum cinci ani) într-un demers complex de evaluare comprehensivă a tuturor universităților și programelor de studii universitare din România", mai precizează reprezentanții MENCS.
