O caracteristică a actualei perioade o constituie amplificarea și aprofundarea dezbaterilor desfășurate în spațiul public privind evoluția economiei românești din perspectiva datelor statistice oficiale. Pe măsură ce aceste date vizează mai multe domenii și o perioadă mai îndelungată, această dezbatere capătă mai multă consistență. Cel mai recent element este oferit de publicarea celei de-a doua serii de date provizorii privind dinamica produsului inten brut (PIB). Esențialul este reflectat de faptul că, față de precedentul comunicat al Institutului Național de Statistică (INS), pe tema creșterii economice a țării, nu au intervenit schimbări semnificative. Prin urmare, în intervalul ianuarie - martie 2018, produsul inten brut a crescut cu patru procente.
Sigur, este vorba despre un recul față de recordul din anul precedent - când s-a înregistrat un spor de 6,9% - însă, comparativ cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, România are, în continuare, unul dintre cele mai înalte ritmuri de creștere economică. Ne aflăm, așadar, pe podium, fapt a cărui însemnătate nu mai trebuie subliniată.
Cu toate că principalul factor al creșterii PIB l-a constituit consumul gospodăriilor populației, ritmul de creștere a acestui indicator s-a diminuat în condițiile menținerii la un nivel relativ ridicat a producției de bunuri și unei anumite relansări a procesului investițional. Un alt element demn de a fi reținut privește îmbunătățirea contribuției exportului net la sporirea produsului intern brut (în termeni reali). Pe acest fond, a avut loc o temperare a ritmului de creștere a deficitului de cont curent.
În rest, comunicatul INS atestă din nou faptul că industria are cea mai mare pondere la formarea PIB (aproape 23%), precum și cea mai mare contribuție, ca ramură, la sporul acestuia în primul trimestru din 2018, respectiv un procent din cele patru pe total. Din păcate, construcțiile bat pasul pe loc, inclusiv din cauza deficitului de forță de muncă.
Pe un plan mai larg, situația de pe piața muncii, în ansamblul ei, face obiectul unor preocupări presante, în aproape toate ramurile economiei. Din motive tratate sistematic în comentariile noastre, avem de-a face cu un deficit cronic de personal, ceea ce impune - simultan cu orientarea învățământului de toate gradele spre formarea de profesioniști în domeniile în care cererea este mai mare - adoptarea de măsuri urgente pentru utilizarea unor forme specifice de calificare la nivelul entităților de bază și pe o serie de domenii de specializare. Riscurile pe care le prezintă prelungirea și acutizarea actualei situații de pe piața muncii vizează nu numai încetinirea severă a ritmului creșterii economice, ci și menținerea inflației la cote ridicate.
Dificultățile existente și în alte sfere de activitate, inclusiv cele care au un caracter prociclic, aduc în prim-plan necesitatea de a se acționa pentru o creștere economică realmente sustenabilă, ceea ce presupune adoptarea și aplicarea unui mix de politici macroeconomice menite să asigure nu numai stabilitatea financiară a țării, ci și consolidarea capacității de răspuns la noi riscuri și provocări legate atât de evoluțiile interne, cât și de cele internaționale. În acest context, s-au relevat - la recente manifestări publice - principalele cerințe pentru acțiuni practice în vederea amplificării și diversificării surselor de finanțare, în special pentru programele de investiții, de modernizare a economiei, atât prin creditare, cât și prin accesarea fondurilor europene nerambursabile.
Este vorba, în același timp, despre gradul de îndatorare și despre volumul pierderilor din economia reală, alte teme deosebit de preocupante. Tocmai diminuarea acțiunii acestor factori și fructificarea mai eficientă a avantajelor comparative și competitive se detașează tot mai clar ca o necesitate de prim ordin. Restul decurge nemijlocit din această cerință fundamentală.



