English
Ne aflăm într-o perioadă în care zeci de mii de tineri bat la „porțile" facultăților, înscriindu-și candidatura la admiterea în învățământul nostru superior. Alături de ei, părinții, alte rude, prietenii, profesorii care i-au format sunt profund interesați de rezultatele acestor concursuri. Până aici, nimic neobișnuit. An de an, luna iulie, mai ales, este marcată de „asaltul" absolvenților învățământului preuniversitar asupra „redutelor" menite să le asigure un statut profesional și social pe măsura aspirațiilor lor. Ceea ce, însă, se cere subliniat în contextul anului de învățământ 2017 - 2018 este interesul cu totul deosebit manifestat de reprezentanții economiei reale față de destinele învățământului superior românesc.
Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dr. ing. Mihai Daraban, s-a adresat, fără echivoc, deopotrivă candidaților și cadrelor didactice: „Mizați pe inginerie. Asta se caută!". Poate că este vorba despre o pledoarie pro-domo, însă, în realitate, președintele CCIR a prezentat presei concluziile unor studii serioase din care rezultă că piața muncii are nevoie nu numai în prezent, ci și într-o perspectivă largă de un număr crescând de ingineri, în special în domeniile de vârf ale tehnicii și tehnologiei. Deficitele înregistrate pe piața muncii, ca efect al unor orientări eronate în alocarea resurselor bugetare pentru învățământul superior, dar și al fenomenului brain-drain („fuga creierelor" în statele dezvoltate), au impus analize și luări de poziție pertinente, care au implicații directe asupra perspectivelor specializărilor inginerești. Concluzia dominantă este aceea că ingineria are viitor mai ales în condițiile în care formarea profesioniștilor din domeniu va fi orientată, tot mai clar, spre sectoarele de vârf ale tehnicii și tehnologiei. Mutații profunde în ceea ce privește ponderea pregătirii inginerilor pe specialități au loc la nivel mondial, inclusiv ca urmare a proceselor de integrare și de globalizare.
(Imaginea din articol)
Mesajul transmis atât de piața muncii internă, cât și de cea la nivel european și mondial, este acela ca învățământul superior să se adapteze rapid la cerințele actuale și de viitor. Este de remarcat, ca un fapt pozitiv, că alocarea locurilor pentru anul I în învățământul superior tehnic reprezintă, în practică, un răspuns concret la aceste exigențe.
Desigur, politicile pe care le promovează entitățile de învățământ superior din domeniul tehnicii, precum și cele care cuprind o arie mai largă de entități, prezintă o importanță deosebită în lumina considerentelor expuse anterior. Până la urmă, însă, decisivă va fi orientarea învățământului preuniversitar în sferele tehnicii și tehnologiei. Nu mai este cazul să evocăm erorile grave comise în privința învățământului profesional dual, ci doar să tragem învățămintele necesare și să acționăm în consecință. Adevărata „pepinieră" inginerească o constituie tocmai învățământul profesional dual, în această privință exemplul demn de urmat constituindu-l Germania. Cele mai multe opinii ale exponenților economiei reale converg spre promovarea unui sistem educațional adaptat la cerințele pieței, ceea ce presupune renunțarea la practicile conservatoare și luarea în considerare, în cel mai înalt grad, a cerințelor viitorului. Inginerii, indiferent dacă lucrează în producție, în cercetare sau în oricare alt domeniu nu pot să-și finalizeze proiectele fără ajutorul „meseriașilor" în adevăratul înțeles al cuvântului. În Germania, ca, de altfel, în toate țările dezvoltate, nu se consideră că este un deficit social formarea de profesioniști la nivel mediu în sistemul de învățământ dual. Această optică nu afectează în niciun fel, ci, dimpotrivă, stimulează opțiunile bazate pe meritocrație. Este de meditat la toate acestea pentru a se găsi soluții practice privind modul în care generațiile actuale și cele care vor urma vor fi în măsură să răspundă cerințelor viitorului.
