English
Sezonul târgurilor de job-uri confirmă și reconfirmă tendințele de pe piața muncii. Nu este, însă, vorba despre o cerere care depășește oferta, ci exact viceversa, ca să utilizăm un cuvânt drag lui I. L. Caragiale. În fond, avem de-a face cu o situație în care verbul caragialian este mereu prezent în actualitatea economico-socială a țării. Bunăoară, unele dezbateri televizate seamănă izbitor cu schițele conului Iancu care au redat discuțiile „clasice" din berării. Participanții sunt cu atât mai vehemenți cu cât subiectul confruntării le este mai puțin cunoscut. Să facem, deci, apel la fapte.
În țara noastră, nivelul șomajului este cu mult sub media europeană. Zeci de mii de locuri de muncă vacante continuă, de luni la rând, să nu fie ocupate, fie că nu există suficiente persoane calificate pentru domeniile în care se înregistrează deficit de forță de muncă, fie că oferta nu este suficient de atractivă. O soluție care se conturează tot mai pregnant este oferită de structurile ANOFM, care organizează un număr crescând de cursuri pentru formarea profesională în consonanță cu stările reale de fapt de pe piața muncii. Marea problemă o constituie, în continuare, învățământul, în special cel profesional și tehnic, insuficient legat de oferta întreprinzătorilor și managerilor din sectoare-cheie ale economiei.
Prin urmare, miturile și legendele care încă mai circulă în spațiul public transferă în prezent ceea ce era caracteristic perioadei de început a tranziției la economia de piață, când disponibilizările în masă indicau o comprimare dramatică a locurilor de muncă, în special din industrie. Faptul că, în momentul de față, gradul de ocupare a populației active este relativ redus nu se mai explică prin declinul economic, ci - dimpotrivă - prin accentuarea unora dintre dificultățile specifice unui proces constant de creștere a PIB. Mai mult decât atât: structura pe ramuri a angajaților infirmă, în bună măsură, mitul dezindustrializării, aplicat la situația actuală. Din patru salariați, unul lucrează, acum, în industria prelucrătoare, respectiv 1,284 milioane persoane. Există, deci, o simetrie între ponderea industriei în PIB și ponderea salariaților din industrie în totalul populației ocupate. Nu mai puțin persistent este mitul potrivit căruia pe seama muncii unui salariat trăiesc doi pensionari. Or, în prezent sunt peste 5,362 milioane salariați la un număr aproximativ egal de pensionari.
Sigur, piața muncii este confruntată cu situații dificile, dar acestea sunt de altă natură decât cele din perioadele anterioare, când restructurarea economiei (așa cum s-a făcut, cu numeroase erori strategice și tactice) a generat un șomaj în masă. De aici, imposibilitatea de a se mai acționa cu metode valabile în perioade revolute. Noile evaluări sunt impuse de numeroase fenomene și procese specifice actualei perioade, începând cu deficitul de forță de muncă în sectoarele cele mai dinamice ale economiei, cu perspectivele cele mai mari de creștere, și terminând cu discrepanțele care au apărut, în ultimul timp, prin creșterea puternică a salariilor în sectorul public în comparație cu stările de fapt din sectorul privat.
Analizele efectuate, atât de organisme de stat, cât și de organizații patronale, precum și de sindicate, arată convingător că se impune de urgență promovarea unei viziuni strategice axate pe principalele tendințe de evoluție nu numai a ramurilor economiei, ci și la nivelul subramurilor și chiar al unor companii dintre cele mai reprezentative.
Important este faptul că schimbările evocate sunt conștientizate într-o tot mai mare măsură de factorii decidenți la scara întregii societăți - de la firme până la instituții de învățământ - ceea ce indică și o promițătoare schimbare de optică. Este exact premisa trecerii la acțiune, pe toate planurile, întrucât, la mijloc, se află sursele existențiale ale populației active, adică ale oamenilor care pot, efectiv, să imprime societății românești cursul spre prosperitatea nu numai necesară, ci și posibilă.
