English
Orice analiză a stărilor de fapt și a tendințelor care se cer încurajate în cele mai diverse domenii ale vieții noastre economico-sociale relevă - fără echivoc - că numai politicile publice pe termen lung pot să asigure rezolvări de fond, pot să evite crize cu efecte dintre cele mai costisitoare, inclusiv în plan uman, în realizarea aspirațiilor fiecărui concetățean de afirmare profesională și civică.
În acest sens, se pot învăța multe din experiența și modalitățile de acțiune ale celor mai reprezentative firme străine și românești care activează în țara noastră. Bunăoară, un obiectiv strategic cum este diminuarea disparităților teritoriale în materie de progres economic și social se poate materializa, fie și numai parțial, prin migrația capitalurilor în zonele rămase în urmă. Nu este vorba despre orice fel de migrație, ci despre una determinată de existența unor resurse de muncă disponibile mai mari decât în regiunile dezvoltate. Mai mult decât atât: amintita migrație vizează în special alocarea resurselor în tehnologiile de vârf. Este, totodată, de remarcat că și structurile preuniversitare și universitare din aceste zone se adaptează relativ rapid la marile proiecte de investiții la care ne referim. De fapt, aici se află - cum se spune - „cheia problemei": elaborarea și punerea în practică a unei viziuni integratoare care să antreneze toate componentele necesare pentru accelerarea dezvoltării în regiunile cu indicatorii economico-sociali mult mai slabi decât în Capitală și în zonele din vestul și nord-vestul țării.
Evident, nici forța de muncă disponibilă nu este împărțită echilibrat pe întreg teritoriul național. De aceea, studiile de specialitate, începând cu cele din domeniul demografiei, pun accentul pe elaborarea de politici publice în special pe termen lung. Soluțiile de moment nu au dat și nu dau rezultate de ordin strategic. Ceea ce se repară într-un loc riscă să provoace disfuncționalități majore în alt loc. În această privință intervine, din nou, viziunea, cu o componentă inginerească lesne de identificat. Este vorba, înainte de toate, despre reziliență, respectiv despre calcularea corectă, într-o perspectivă largă, a capacității economiei de a rezista la șocuri.
Perioada crizei globale a demonstrat, cu prisosință, că natura prociclică a politicilor fiscal-bugetare și salariale din intervalul 2005 - 2008 a fost plătită scump în cei patru ani următori, când s-a recurs la corecții dureroase, cu un efect direct mai ales în ceea ce privește adâncirea inegalităților și inechităților. În pofida unor ameliorări evidente din ultimii ani, se mențin, încă, mai ales în regiunile slab dezvoltate, tensiuni sociale puternice, determinate îndeosebi de nivelul redus al puterii de cumpărare a unor importante segmente ale populației. S-a dovedit, atât la noi, cât și în alte țări, că remediul constă în promovarea unor politici investiționale care creează locuri de muncă reale, tot mai bine plătite, care să absoarbă resursele disponibile de pe piața de profil.
Nu pot fi trecute cu vederea inechitățile de ordin social decât cu asumarea enormului risc de destabilizare a întregii societăți românești. Este de reținut gradul ridicat de polarizare socială atestat în special de faptul că 20% din gospodăriile populației dețin 42,5% din totalul veniturilor, în timp ce același indicator este, în Cehia, de 35,4%, iar în Ungaria de 36,9%. Totodată, 10% din totalul gospodăriilor populației au de peste 18 ori mai multe venituri decât extrema tot de 10% a populației care se zbate în sărăcie. Diferența în Cehia este de 5 ori, iar în Ungaria de 6,8 ori.
Cu asemenea procentaje în față, avem la ce medita, iar spiritul ingineresc îndeamnă la abordări exacte, cuantificate, care să fundamenteze soluții cu adevărat viabile pe toate planurile - economic, social, moral.
