Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Lansare de carte: „ACADEMICIANUL MIHAI DRAGANESCU. Profesor, om de stiinta, filozof, manager și cetățean“

Cu prilejul sesiunii aniversare dedicate împlinirii unui sfert de secol de la înființarea Secției de Știința și Tehnologia Informației a Academiei Române, a avut loc lansarea volumului „Academicianul Mihai Drăgănescu. Profesor, om de știință, filozof, manager și cetățean", coordonatori: Ștefan Iancu și Nora Rebreanu, apărut în Editura AGIR, în acest an. De asemenea, academicienii Gheorghe Tecuci și Dan Tufiș au evocat, în prima sesiune a manifestării, locul și rolul acad. Mihai Drăgănescu în inițierea și promovarea informaticii din țara noastră, în crearea și dezvoltarea Institutului de Cercetări pentru Inteligență Artificială - ICIA.

Atât la lansarea volumului, cât și în comunicările amintite, au fost scoase în evidență momente esențiale din istoria științei și tehnologiei informației în România, evidențiindu-se contribuțiile deosebite ale academicianului Mihai Drăgănescu, veritabil deschizător de drumuri într-un domeniu al cunoașterii și al aplicării celor mai avansate cuceriri ale științei în sfera cercetării și practicii industriale. S-au relevat aspecte definitorii pentru cel evocat, în calitatea sa de formator al multor generații de specialiști, de cercetător, de intelectual de vârf, de conducător al unor colective care și-au făcut din inovare un înalt crez profesional și, nu în ultimul rând, spiritul civic de care a dat dovadă de-a lungul întregii sale vieți.

Fotografii

Fotografie

Toate articolele numărului

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.