Am primit la redacție o scrisoare a inginerului mecanic Gheorghe Tolan, membru al AGIR din anul 1990. În textul acesteia, găsim elemente de cel mai larg interes, care privesc comunitatea noastră inginerească. Colegul - care a împlinit, în luna februarie a.c., 76 de ani - a achitat totdeauna, la termen, cotizația de membru al AGIR. Așa cum precizează în rândurile trimise, calitatea de membru al AGIR a însemnat și înseamnă asumarea voluntară a unor obligații care nu se limitează, însă, la plata cotizației, deși aceasta reprezintă un prim semn de responsabilitate civică. Este vorba despre implicarea profesionistă în conceperea și realizarea unor obiective de ordin tehnico-economic în consonanță cu statutul și programele de activitate ale AGIR.
Elementele de ordin biografic ale inginerului Gheorghe Tolan îl recomandă ca exponent al unei generații care și-a pus pregnant semnătura pe realizări demne de tot respectul. (Imaginea din articol) A pornit, cum se spune, de jos, astfel încât cel care s-a născut la 12 februarie 1941, la Baia Sprie (județul Maramureș), a fost educat în familie în spiritul zicalei „Meseria este brățară de aur". A urmat școala profesională și a devenit, apoi, muncitor la secția de sculărie a uzinei Oțelul Roșu din Caransebeș, aflată atunci în plin proces de extindere și modernizare. La îndemnul celor mai în vârstă, a urmat cursurile liceului seral și, la absolvirea acestora, a devenit student la Cluj-Napoca. După obținerea diplomei de inginer, a lucrat în mari întreprinderi, concentrându-se asupra ramurilor de vârf din domeniul tehnicii. Un loc special l-a ocupat activitatea la compania Sinterom, din Cluj-Napoca, unde a participat efectiv și la activitatea de cercetare, în laboratoarele de specialitate. Implicarea sa competentă și entuziastă la consolidarea unor entități industriale de mare prestigiu i-a asigurat cele mai favorabile premise pentru adaptarea la schimbările impuse de tranziția la economia de piață, îndeplinind funcții de conducere în mai multe întreprinderi.
Cu conștiința datoriei împlinite, și-a lărgit, la pensionare, aria preocupărilor, devenind un membru apreciat al Fundației pentru Îngrijirea Vârstnicilor (FIV). În prezent, se află în căminul FIV, denumit Bunici fericiți.
Prezentând aceste elemente de ordin biografic, am desprins o linie de evoluție a unei generații care a lăsat ceva în urma ei, iar faptul că, printre membrii acesteia, se află inginerul Gheorghe Tolan, care a aderat la AGIR încă din momentele renașterii organizației noastre profesionale, semnifică, evident, mult mai mult decât ceea ce am înscris în titlul acestor însemnări, mult mai mult decât achitarea cotizației de membru.
La mulți ani, stimate coleg, să vă bucurați în continuare de tot ceea ce ați realizat, de aprecierea tuturor colaboratorilor și prietenilor dvs., de tot ceea ce semnifică sintagma de „bunici fericiți"!
