Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Editorial

O soluție-cheie: creșterea competitivității economiei românești

Este evident că, în momentul de față, în centrul preocupărilor întregii societăți se află pachetul de măsuri aprobat, prin lege, de Parlamentul României în vederea încadrării deficitului bugetar în parametrii conveniți cu autoritățile de la Bruxelles. Chiar dacă se mai înregistrează controverse și, uneori, tensiuni sociale pe această temă, este cvasiunanimă opinia potrivit căreia necesitatea diminuării semnificative a deficitului bugetar se află în afara oricărei discuții.

Examinarea obiectivă a celor stabilite scoate în evidență cerința ca măsurile urgente, cu caracter temporar, tranzitoriu, să fie subsumate unei abordări strategice. Or, din această perspectivă se desprinde limpede caracterul obligatoriu al acțiunilor cu spirit vizionar în direcția creșterii competitivității economiei românești.


 - Credit foto: www.freepik.com

Practic, cadrul conceptual și instituțional existent facilitează extinderea și aprofundarea unor fenomene și procese care au determinat și, cu siguranță, vor determina o mai mare capacitate concurențială pe piața internă și, îndeosebi, pe piața externă, a industriei, agriculturii, a celorlalte ramuri ale economiei naționale. Bunăoară, accentul se pune, mai apăsat ca oricând, pe realizarea obiectivelor prevăzute în Programul Operațional Competitivitate (POC), susținut de fonduri europene nerambursabile. Cele mai recente date disponibile arată că este vorba, între altele, despre constituirea unui ansamblu de măsuri cu valoare de 1,5 miliarde de euro, destinat tocmai creșterii competitivității economiei noastre naționale. S-a ajuns la faza de aprobare a 16 programe structurale și sectoriale menite să ridice la cote mai înalte competitivitatea produselor și serviciilor realizate în România. La acestea se adaugă alocările proprii din sectorul public și din cel privat.

Firește, nu s-a atins, nici pe departe, stadiul optim de finanțare, iar în prezent posibilitățile sunt și mai limitate, însă tendința care se consolidează continuu reprezintă o premisă dintre cele mai utile pentru progrese mult mai consistente, începând cu perioada imediat următoare. Între exemplele care pot fi prezentate în acest sens reținem rețeaua de clustere profilate pe asimilarea de produse și servicii dintre cele mai competitive, fapt atestat de însăși dinamica exporturilor. Astfel, se promovează trei tipuri de priorități, respectiv specializarea inteligentă, concentrarea pe tehnicile și tehnologiile de vârf, extinderea și întărirea parteneriatelor public-privat, în special în sfera transferului tehnologic.

Este evident că sporirea volumului și valorii produselor și serviciilor exportate de România determină direct diminuarea deficitului comercial, precum și recursul la împrumuturi împovărătoare, cu efecte directe și majore asupra echilibrului bugetar în ansamblu. La rândul ei, reducerea importurilor prin mai buna valorificare a propriilor capacități creative, inovative, a devenit o cale sigură de echilibrare a comerțului internațional al României, ceea ce contribuie, de asemenea, la reducerea deficitului bugetar.

Incontestabil, atingerea acestor obiective esențiale impune și o regândire, o realocare a investițiilor, însă ar fi o eroare gravă dacă respectivele măsuri ar afecta exact domeniile de care depinde creșterea competitivității economiei noastre naționale, și anume cercetarea-dezvoltarea-inovarea. Soluțiile tactice vor fi mai eficiente doar atunci când se vor concentra exact asupra obiectivelor strategice. În consecință, orice amânare sau o micșorare a volumului și calității procesului investițional în domeniile amintite va împiedica atingerea țintelor pentru echilibrarea bugetului general consolidat.

Sunt numai câteva considerente și considerații care aduc în prim-plan modalități reale de promovare a unor măsuri proactive în toate domeniile și la toate nivelurile decizionale, menite nu numai să depășească dificultățile actuale, ci și să asigure un curs sănătos, de lungă durată al întregii economii naționale. 

 

 

Alte articole din rubrica Editorial

Toate articolele din rubrica Editorial

Toate articolele numărului Numărul în PDF

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.