Istoria este cea dintâi carte a unei nații. Într-însa ea își vede trecutul, prezentul, viitorul.
O nație fără istorie este un popor încă barbar și vai de acel popor care și-a pierdut religia suvenirurilor."
Nicolae Bălcescu
Motto: Tradiție. Unicitate. Inovație.
(Valentin Tudorache)
În actualele condiții economico-sociale și geopolitice, buna funcționare a Sistemului Național de Transport (SNT) prezintă o importanță deosebită. Conductele Sistemului asigură un transport sigur, continuu și economic al fluidelor extrase până la utilizarea lor finală. Această activitate este desfășurată de CONPET S.A. PLOIEȘTI, entitatea care a dat și dă ora exactă, atât în industria petrolieră, cât și în sectorul energetic din România. De aici, însemnătatea cunoașterii istoriei SNT, în ceea ce privește sfera culturii generale, precum și aspectele practice ale activității dintr-un domeniu care constituie o parte componentă a practicii inginerești.

- CONPET: Dispeceratul central
Începuturile. Premiere românești, momente de seamă ale istoriei
Este bine cunoscut că descoperirea și folosirea petrolului se pierd în negura vremurilor.
Petrolul - cea mai importantă sursă de energie activă a planetei - a fost utilizat, încă din secolul I î. Hr. pentru diverse scopuri: ca medicament empiric, ca podoabe, la construcția caselor și zidurilor de apărare, combustibil, arme, lubrifiant pentru osiile carelor, pentru etanșarea bărcilor din lemn ș.a. De fapt, nu există om de pe Terra care, într-un fel sau altul, să nu folosească petrolul.
Biblia, chiar, relatează despre porunca dată de Bunul Dumnezeu, în vestirea potopului neprihănitului Noe: „Tu însă fă-ți o corabie din lemn de salcâm. În corabie să faci despărțituri și smolește-o cu smoală pe dinăuntru și pe afară. (...) De asemenea, să faci într-însa trei rânduri de cămări: jos, la mijloc și sus".
La rândul ei, istoria petrolului din România este bogată. Puțurile de petrol erau săpate manual (lucrătorul era coborât în puț cu ajutorul putinei și, totodată, era asigurat cu frânghii de siguranță) și erau susținute cu scânduri sau împletituri de nuiele. În condiții de mare risc pentru lucrători, exista pericolul de asfixiere, de prăbușire a pereților puțului sau de erupții libere însoțite, din când în când, de incendii. Atât detritusul rezultat din săparea manuală, cât și extracția țițeiului din puțurile săpate se făcea cu o găleată din lemn sau cu o putină de care era legată o funie trecută la suprafață peste o grindă și tractată manual sau de un cal (Fig. 1).

- Fig. 1. Extracția țițeiului (Buștenari, 1856)
Explorarea și exploatarea petrolului din satul Buștenari - Centrul petrolier Buștenari, un adevărat „El Dorado" - a fost prima din România și una dintre primele din lume.
Fără îndoială, România era prin excelență o țară exportatoare. La început, pentru transportul țițeiului sau păcurii, de la locul de unde erau săpate puțurile la rafinărie, se foloseau ca rezervor butoaiele din lemn, iar acestea erau transportate cu ajutorul unor căruțe trase de boi sau de cai (Fig. 2).

- Fig. 2. Transportul țițeiului sau păcurii cu căruțe trase de boi
În martie 1857, Rafinăria din Ploiești a fraților Theodor și Marin Mehedințeanu a fost prima din lume (Fig. 3). „Fabrica de gaz din Ploiești" era dotată cu echipamente comercializate din Germania.

- Fig. 3. Rafinăria din Ploiești
În același an, la 30 aprilie, capitala României, București, devenea primul oraș din lume în care se introducea iluminatul public cu lămpi cu petrol lampant. De asemenea, 1857 este considerat drept începutul industriei extractive de petrol din România, deoarece atunci a fost înregistrată, în statisticile oficiale, prima producție de țiței, și anume 1971 barili. De atunci, PETROLUL - în mod justificat numit și „Aurul Negru" - a constituit una dintre principalele surse de dezvoltare economică și reprezintă încă una dintre cele mai importante bogății ale subsolului național.
Bazele activității de transport țiței prin conducte au fost puse în anul 1901 - odată cu intrarea în funcțiune a primei conducte de transport țiței pe traseul Buștenari - gara CFR Băicoi, din județul Prahova. Dar, așa cum afirma Mihail Pizanty (director al prestigioasei reviste „Monitorul Petrolului Român"), în cartea cu titlul PETROLEUM IN ROUMANIA, „anul construcției primei conducte pentru transportul țițeiului la distanță este anul 1881, conducta având o lungime de 9000 m".
De menționat este faptul că, la finele ultimului deceniu al sec. XIX și începutul sec. XX, a început organizarea transportului țițeiului și, evident, a produselor petroliere în societăți specializate, precum Noul Conduct (1897); Primul Conduct Buștenari Plopeni; Conductul Național - care, în anul 1903, fuzionează cu societatea Buștenari, continuându-și activitatea sub denumirea de BUȘTENARI - societatea fiind considerată strămoșul actualului CONPET. De asemenea, în anul 1905 s-a înființat societatea Creditul Petrolifer pentru transportul și depozitarea petrolului.
Între ani 1900 - 1915 producția de petrol s-a aflat în continuă creștere, iar numărul de societăți de transport și depozitare a țițeiului creștea corespunzător.
Totodată, după lungi discuții, potrivit unui raport întocmit de inginerul savant Anghel Saligny (Fig. 4) și prin LEGEA nr. 1726 din 17 martie 1912, s-au aprobat finanțarea și începerea execuției de construcție a conductei Băicoi - Constanța, fiind prima conductă de transport petrol a statului (traseul conductei trecea prin localitățile Băicoi - Ploiești - Buzău - Hagieni - Fetești - Palas - Constanța și însuma 310 km). De asemenea, tot în anul 1912 s-a înființat Comisia Rafinăriilor pentru stabilirea cantităților de țiței și lampant ce trebuiau transportate.

- Fig. 4. Foto: Bustul marelui savant român ANGHEL SALIGNY (amplasat în fața sediului CONPET S.A. PLOIEȘTI, la data de 27.01.2017)
În anul 1913, România dispunea de o rețea de conducte pentru transportul țițeiului de 1282 km. Stadiul dezvoltării țării în perioada cuprinsă între anii 1881 - 1914 a marcat o etapă importantă și în ceea ce privește afirmarea și, evident, consolidarea națiunii noastre. De fapt, întreaga desfășurare istorică de pe teritoriile românești - între Independență și Primul Război Mondial - a atestat un curs activ în vederea mobilizării tuturor forțelor necesare amplificării procesului de modernizare, ceea ce a integrat mai rapid România în economia Europei moderne.
Observații:
1) Forajul rotativ-hidraulic a fost încercat, pentru prima dată, în anul 1906, la Tescani (Moinești) și apoi la Țuicani (Moreni);
2) Prima sondă productivă a fost forată în anul 1911, la Filipeștii de Pădure, la adâncimea de 1170 m.
Impactul celor două conflagrații mondiale
Primul Război Mondial, care a implicat aproape toată Europa, a pus în discuție cele mai grave probleme privitoare la dezvoltarea națională și chiar la existența Statelor. Consiliul de Coroană, întrunit la 21 iunie/ 3 august 1914, a hotărât ca România să se proclame neutră. După doi ani de neutralitate, la 14/17 august 1916, România a semnat tratatul cu Antanta. A urmat o perioadă extrem de grea, dat fiind și faptul că Antanta nu și-a respectat angajamentele asumate.
Primul Război Mondial a întrerupt lucrările de construcție a conductei Băicoi - Constanța, iar inamicul a provocat o serie de distrugeri și demolări de țeavă (și nu numai).
Prin semnarea armistițiului de la Rethondes, la 11 noiembrie 1918, a luat sfârșit Primul Război Mondial, care a constituit și prilejul afirmării României pe plan internațional.
Peste câțiva ani, pe linia aplicării politicii „prin noi înșine", din anul 1924, principala reglementare a constituit-o Legea Minelor, potrivit căreia concesiunea perimetrelor petroliere nu se mai putea face decât societăților cu capital majoritar aflat în „mâinele cetățenilor români".
Din punct de vedere organizatoric, o etapă nouă în dezvoltarea Conductelor Statului a avut loc în anul 1929, când societatea a fost scoasă de sub administrația CFR și transformată în Regie Publică până în 1934 (anul în care Regia Publică a fost desființată și încorporată din nou în Regia Autonomă a Căilor Ferate, sub denumirea de Direcția Conductelor și Porturilor Petrolifere).
În anul 1934 România dispunea de o rețea de conducte pentru transportul țițeiului de 2522 km.
În perioada 1934 - 1938, „Regia Conductelor" avea personalitate juridică, gestiune anuală și patrimoniu separate în Ministerul Comunicațiilor.
Declanșarea de către Germania nazistă a celui de-Al Doilea Război Mondial la 1 septembrie 1939 a găsit țara noastră într-un foarte delicat moment de opțiune strategică.
La 22 iunie 1941, România intra în cel de-Al Doilea Război Mondial. Așadar, evoluția evenimentelor și proceselor militare, politico-diplomatice și financiar-economice, până la 23 august 1944, a confirmat integral opinia cuprinsă în mesajul lui Hitler, din data de 18 iunie 1941: „Problema petrolului românesc era și a rămas vitală pentru Reich-ul nazist, angajat într-un război general și total". Prin Decretul Lege publicat în Monitorul Oficial nr. 228 din 29 septembrie 1943 privind organizarea producerii, prelucrării, transportului și distribuției petrolului, a gazelor și derivatelor, se prevedea că în timpul în care România se va afla în stare de război, toate societățile care dețin instalații de transport sunt obligate de organele Ministerului Economiei: „... să țină instalațiile lor în stare de funcționare sau să facă reparațiunile necesare, dacă nu sunt în stare de funcționare".
După 23 august 1944, transportul prin conducte a fost orientat spre URSS pentru front și în contul despăgubirilor de război. În anul 1945, pentru prima dată, conducta spre Constanța a fost utilizată și pentru benzină, iar conductele vechi care transportau țiței spre Giurgiu au fost, de asemenea, utilizate pentru benzină, lampant și motorină. Aprovizionarea cu produse petroliere la București se efectua prin două conducte, și anume: una pentru transportul țițeiului, iar a doua pentru a transporta benzină, lampant și motorină.
Legea naționalizării din 11 iunie 1948 a prevăzut trecerea în proprietatea statului a tuturor întreprinderilor industriale, miniere și de transporturi, ceea ce a determinat și o nouă organizare a industriei petroliere românești. Prin Decretul nr. 126 din 8 iulie 1948 s-a decis înființarea CENTRALEI PETROLIFERE MUNTENIA, în care au fost incluse atât conductele, cât și stațiile de pompare, respectiv rampele de încărcare-descărcare vagoane cisternă CFR, iar bunurile Conductelor CFR s-au preluat de o Comisie numită de Ministerul Minelor și Petrolului.
Procesul de industrializare, sub semnul contradicțiilor economiei de comandă
În urma unui acord între România și Uniunea Sovietică, semnat la Moscova, la 8 mai 1945, au fost înființate 16 societăți mixte româno-sovietice, cu scopul oficial de a gestiona recuperarea datoriilor României față de Uniunea Sovietică. La 17 iulie 1945 a fost creat SOVROMPETROL care, în următorii ani, a deținut o treime din producția internă de țiței; restul aparținea companiilor de stat „Petrolifera Muntenia" și „Petrolifera Moldova".
La 1 septembrie 1950, aceste companii au fost dizolvate și incluse în SOVROMPETROL, întreaga industrie petrolieră ajungând din acel moment sub controlul sovietic, cu efectele mai ales negative ale acestui act. În noile condiții, transportul țițeiului prin conducte s-a separat complet de cel al produselor petroliere, fiind înființate trei oficii: două oficii de conducte țiței (unul la Ploiești și al doilea la Moinești) și un oficiu de conducte produse petroliere la Ploiești.
Oficiul conducte țiței Ploiești alimenta rafinăriile din Prahova, precum: Astra Română, Orion, Vega - fostă Concordia, Româno-Americană, Standard, Columbia, Creditul Minier, Câmpina.
Oficiul conducte țiței Moinești alimenta rafinăriile din Bacău: Moinești și Dărmănești, iar plusul de țiței îl expedia pe calea ferată (CF) în vagoane cisternă la rafinăriile din Prahova. În Moldova, între anii 1950 - 1956, s-au construit conducte și depozite noi, spre exemplu: 1) pentru zăcământul Tazlău s-a construit un depozit nou la Zemeș împreună cu stația de pompare, respectiv o conductă de transport țiței până la rafinăria Dărmănești; 2) depozitele de la Albotești și Vermești; 3) rampa de încărcare vagoane cisternă la Dofteana.
Creșterea producției de țiței din bazinul Oltenia a impus reorganizarea structurii de transport țiței prin înființarea celei de-a patra unități, Oficiul conducte Tg. Jiu, în care s-au construit: 1) stația de pompare Bâlteni; 2) conducta cu diametrul de 150 mm pentru transport țiței; 3) rampa de încărcare vagoane cisternă la Bărbătești. În anul 1952 se construiește o nouă conductă cu diametrul de 200 mm pe traseul Bâlteni - Țicleni - Bărbătești și, totodată, modernizarea rampei Bărbătești cu 70 de guri de încărcare a țițeiului în vagoane cisternă CF. În toamna anului 1954, 12 din cele 16 întreprinderi SOVROM active în acel moment au fost desființate; restul, în următorii ani, până în 1956.
1956 a fost anul în care s-a înființat unicul transportator - în cadrul activităților petroliere - ÎNTREPRINDEREA DE TRANSPORT ȚIȚEI PRIN CONDUCTE (ITTC) ca unitate economică de sine stătătoare cu sediul în Ploiești. Întreprinderea a preluat exploatarea tuturor conductelor de transport țiței de pe teritoriul țării, punându-se astfel în valoare noi câmpuri petrolifere și devenită, în scurt timp, de interes național.
Între anii 1956 - 1960, exploatarea de noi rezerve de țiței din mai multe județe, precum Prahova, Bacău, Dâmbovița, Buzău, Olt, Gorj, Dolj, Neamț, Argeș, Vâlcea, Teleorman, Giurgiu, Galați, Ialomița, Brăila, Timiș, Bihor, Arad, Suceava, a condus la construirea de noi rampe de încărcare în vagoane cisternă pentru transportul țițeiului pe calea ferată din zonele Episcopia Bihorului, Suplacu de Barcău, Săcel, Marghita, Pecica, Biled, Valcani, Independența, Cireșu, Frunzeasca, Ghelința, Frasin etc. și la construirea primelor conducte magistrale de transport țiței la rafinăriile Dărmănești, Onești și Ploiești. În anul 1960 s-a construit prima conductă magistrală pentru transportul gazolinei de la Țicleni la Ploiești.
După anul 1960, exploatarea de noi zăcăminte de hidrocarburi și construirea de rafinării în principalele zone petrolifere ale țării au favorizat extinderea rețelelor de conducte. În 1968 a început execuția conductei magistrale cu diametrul de 14¾ inch pentru activitatea de transport țiței din import pe traseul Constanța - Pitești - inițial, primul transport de țiței din import pe ruta Constanța - Pitești s-a realizat cu vagoane cisternă pe CF, ulterior țițeiul din import s-a transportat prin conducta magistrală de 14¾ inch cu o lungime de 325 km pusă în funcțiune în 1969. În următorii ani au fost date în exploatare alte două conducte magistrale de transport țiței din import, astfel: 1) în 1974 s-a pus în funcțiune a doua conductă pe traseul Constanța - Pitești cu diametrul de 20 inch, dar cu un racord spre Ploiești având diametrul de 12 inch; 2) în 1977 a demarat construcția celei de a treia conducte magistrale pentru transportul țițeiului din import pe traseul Constanța - (Bărăganu) - Onești - Ploiești (28 inch x 24 inch x 20 inch), cu manifold (ramificație/claviatură) în depozitul de țiței Bărăganu, astfel: conducta Constanța - Bărăganu (cu diametrul de 28 inch și lungime 90 km), conducta Bărăganu - Onești (cu diametrul de 20 inch și lungime 247 km), conducta Bărăganu - Ploiești (cu diametrul de 24 inch și lungime 156 km), fiind pusă în funcțiune în perioada 1979 - 1980, reprezentând cea mai mare investiție din istoria ITTC.
În 1979, ITTC a preluat în exploatare conducta de transport țiței cu diametrul de 24 inch Constanța - Midia.
Mai este de evidențiat și faptul că, în perioada 1971 - 1981, ITTC a efectuat și activitate de tranzit a țițeiului pentru RSF Iugoslavia, pe conducta între Constanța și Cernavodă și apoi cu vase fluviale pe Dunăre, până la Pancevo. În perioada 1979 - 1981 au mai fost puse în funcțiune încă două conducte magistrale, atât pentru transportul gazolinei din Oltenia la Ploiești, cât și transportul etanului la Pitești.
În 1989, România dispunea de un Sistem Național de Transport țiței, condensat, gazolină și etan de 4500 km, cu diametre cuprinse între 2 ÷ 28 inch.
Tranziția spre economia de piață
În ansamblu, în primul an după Revoluția Română din decembrie 1989, Sistemul Național de Transport Țiței prin Conducte din România (SNTTC) era constituit dintr-o rețea totală de conducte de 4500 km distribuite în 24 de județe, de 96 stații de pompare, depozite și rampe CF de încărcare-descărcare, mai deținea un parc de 40 de vagoane cisternă pentru transportul țițeiului, 31 vagoane cisternă pentru transportul gazolinei, 13 locomotive (LDH) și 14 km de linii ferate industrial, iar prin HG nr. 1213/1990 din 20 noiembrie 1990, publicată în Monitorul Oficial nr. 13 bis/1991, din fosta Întreprindere de Transport Țiței prin Conducte (ITTC) - în condițiile începerii reformei prin descentralizarea economiei - care aparținea de Departamentul Petrolului din Ministerul Economiei -, a luat ființă Societatea Comercială pe Acțiuni CONPET S.A. PLOIEȘTI - operatorul SNT din România (Fig. 5).

- Fig. 5. Harta Sistemului Național de Transport Țiței prin Conducte din România (SNT concesionat de organizația CONPET S.A. PLOIEȘTI, 1991)
Așadar, la 22 ianuarie 1991, ÎNTREPRINDEREA DE TRANSPORT ȚIȚEI PRIN CONDUCTE (ITTC) a devenit S.C. CONPET S.A., fiind prima companie constituită în sectorul petrolier, înregistrată la Registrul Comerțului Prahova. Astfel, în fiecare an, 22 ianuarie este aniversată ca „Ziua Societății CONPET".
În anul 1993, Statul Român și Banca Mondială (BM) au încheiat un acord de împrumut pentru modernizarea și reabilitarea sectorului energetic, o parte din această sumă fiind destinată modernizării Sistemului Național de Transport Țiței prin Conducte, deoarece conductele și rezervoarele erau în mare parte îmbătrânite, cu frecvente spargeri și scoateri din exploatare.
În 1994, cu susținerea Guvernului, S.C. CONPET S.A. a obținut o linie de credit de la BM destinată modernizării. Așadar, în următorul deceniu, S.C. CONPET S.A. a trecut printr-un amplu proces de modernizare, ca urmare a implementării Proiectului de Reabilitare a Sistemului Național de Transport Țiței prin Conducte în valoare de 143,66 milioane USD (91,00 milioane USD din fonduri proprii și 52,66 milioane USD reprezentând împrumut de la BM).
În perioada 2004 - 2006, în conformitate cu strategia Guvernului pentru sectorul petrolier, s-a decis preluarea de către S.C. CONPET S.A. a sistemului de transport al produselor petroliere finite (S.C. Petrotrans S.A), transformând activitatea organizației în TRANSPORTATORUL UNIC DE ȚIȚEI ȘI PRODUSE PETROLIERE PRIN CONDUCTE, însumând o rețea de conducte de cca 6500 km (preluarea/comasarea/fuziunea a funcționat până pe la jumătatea anului 2006).
În 2007, S.C. CONPET S.A. a primit certificatul „Sistemului de Management Integrat Calitate - Mediu-Sănătate, Securitate Ocupațională", de la firma germană Germanischer Lloyd Hamburg.
Anul 2008 a marcat Finalizarea Proiectului de Reabilitare - proiect care asigura un nivel de securitate în exploatare sporit, și, totodată, reprezenta începutul procesului de implementare a unui Sistem Informatic Integrat în CONPET S.A.
La începutul anului 2009, la noul sediu al companiei din Ploiești, a fost pus în funcțiune DISPECERATUL CENTRAL al Sistemului Național de Transport Țiței, Gazolină, Condensat și Etan Lichid prin Conducte - „Inima sistemului modernizat".
În 2010 s-a finalizat implementarea Sistemului Informatic Integrat.
Începând cu 5 septembrie 2013, acțiunile emise de CONPET S.A. s-au tranzacționat pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București (BVB), sectorul Titluri de Capital, categoria I, sub simbolul „COTE", iar din 5 ianuarie 2015, acțiunile au fost incluse la categoria PREMIUM.
În 2020, CONPET S.A. PLOIEȘTI a pus în funcțiune prima locomotivă electrică (LEA) a companiei (Fig. 6), la rampa Bărbătești, jud. Vâlcea. Pe lângă lucrările de reparație și transformare a locomotivei LDH 1250 CP - 840 în LEA, s-a avut în vedere și instruirea personalului responsabil cu siguranța circulației pentru operarea acestui tip de locomotivă.

- Fig. 6. LEA - Locomotiva electrică dotată cu acumulatori de tip Plug-In
De asemenea, la 17 noiembrie 2020, la stația de pompare a țițeiului din import Călăreți, jud. Călărași, s-a pus în funcțiune cel mai mare rezervor de stocare a țițeiului, cu o capacitate de 31 500 m3 și echipat la cele mai înalte standarde tehnologice.

- Rezervor de stocare a țițeiului
În 2023, a avut loc finalizarea proiectului de anvergură „Înlocuire a firelor de legătură pe conductele de transport țiței import, subtraversare Dunăre și brațul Borcea", în zona Fetești, jud. Ialomița, una dintre cele mai importante investiții din domeniul siguranței și securității SNT.
În prezent, Sistemul Național de Transport țiței prin conducte din România (SNT) - operat de CONPET S.A. PLOIEȘTI - are o lungime de aproximativ 3800 km și este structurat în patru subsisteme principale, după cum urmează:
1) Subsistemul de transport al țițeiului intern;
2) Subsistemul de transport al țițeiului din import;
3) Subsistemul de transport al gazolinei și etanului lichid;
4) Subsistemul de transport pe calea ferată pentru țiței și gazolină.
În ceea ce privește distribuția pe subsisteme a infrastructurii de transport, aceasta este prezentată în tabelul de mai jos.

La data de referință de 31 decembrie 2025, structura sintetică a acționariatului se prezenta astfel (Tabelul 2): 58,7162% - Statul Român, prin Ministerul Energiei, și 42,2838% - Alți acționari persoane fizice și juridice.

De asemenea, CONPET S.A. PLOIEȘTI este listată la Bursa de Valori București (Simbol: COTE; ISIN:
ROCOTEACNOR7). La 21 ianuarie 2026 (17:34:55), ședința de tranzacționare s-a închis cu prețul unei acțiuni CONPET (COTE) de 77,2000 lei. (Link:
https://bvb.ro/FinancialInstruments/Details/FinancialInstrumentsDetails.aspx?s=COTE)
Din cele relatate se desprinde concluzia că CONPET S.A. PLOIEȘTI - cu o istorie de 125 de ani în industria petrolieră - prin activitatea și rezultatele obținute, reprezintă o veritabilă forță vitală pentru sectorul energetic din România, prin ansamblul conductelor magistrale interconectate care asigură colectarea petrolului extras din perimetrele de exploatare sau a celui provenit din import și dirijarea lui de la punctele de predare, de către producători/importatori, la unitățile de prelucrare.
Evident, cu o experiență de 125 de ani („Tradiție. Unicitate. Inovație."), Sistemul Național de Transport țiței prin conducte din România (SNT) este „veriga" de legătură între producători și rafinăriile de prelucrare.
Mai mult, de-a lungul celor 35 de ani de existență, CONPET S.A. PLOIEȘTI s-a consolidat, a progresat și a devenit o companie cu o bogată experiență în domeniu, cu infrastructură și logistică moderne, dar mai ales cu lucrători cu o înaltă calificare și cu dragoste de meserie.
Anul 2026 reprezintă un moment de reflecție asupra parcursului istoric al SNT, prilejuind și o reafirmare a angajamentului acestei organizații față de viitor. Cu o apreciere pentru tradiție și cu o deschidere către noile provocări ale inovării, CONPET S.A. PLOIEȘTI - în condiții de maximă siguranță, de eficiență - își continuă misiunea de dezvoltare durabilă și, totodată, rămâne un partener de încredere în sectorul energetic din România. CONPET S.A. PLOIEȘTI este o companie stabilă și de succes care oferă servicii la cele mai înalte standarde de siguranță, reprezentând un reper economic la nivel național, fapt care se datorează în totalitate lucrătorilor din organizație.
În încheiere, consemnăm, din nou, că 22 ianuarie reprezintă Ziua Societății CONPET
„LA MULȚI ANI, CONPET!"
Dr. ing. dipl. Valentin Tudorache
Cadru didactic asociat - UPG
Președintele Sucursalei AGIR Prahova