English
În contextul analizei economice consacrate apartenenței țării noastre la Uniunea Europeană, am identificat una dintre problemele esențiale ale dezvoltării României în perioada următoare: paradoxul constă în faptul că țara cu cea mai mare valoare a indicatorului dinamic de recuperare a decalajului din perspectiva valorii PIB/locuitor la paritatea puterii de cumpărare (PPC) în raport cu media Uniunii Europene înregistrează, în același timp, cea mai mare valoare a inegalității veniturilor.
La începutul lunii decembrie a.c., Eurostat a publicat datele valabile pentru anul 2016, prezentate în Tabelul 1, care cuprind repere comparative față de anul 2015 la liderii celor 13 țări ale „noului val". Este vorba despre țările care au devenit membre ale UE începând cu anul 2004.
Topul 3 al liderilor valorilor indicilor dinamici de recuperare a decalajelor rămâne același în anul 2016, cu observația că, în urma creșterii economice din 2016 (4,8%), România își majorează semnificativ diferența față de Polonia și Lituania. Analiza datelor pentru cele 13 țări ale „noului val" evidențiază un rezultat de excepție pentru România în perioada postaderare, rezultat care poate fi formulat astfel:
În premieră, valoarea ponderii PIB/locuitor (PPC) în raport cu media Uniunii Europene egalează o altă țară din „noul val" - Croația, ceea ce elimină clișeul referitor la locul României și Bulgariei în coada clasamentului statelor membre ale spațiului comunitar.
Ținând seama de creșterea economică din 2017, estimez că ponderea PIB/locuitor (PPC) în raport cu media Uniunii Europene va atinge, în România, în acest an, valoarea de 61% - 62%, alăturându-se, astfel, țărilor cu valori cuprinse între 60% - 70%, respectiv Grecia, Letonia, Ungaria și Polonia.
Subliniez că, în condițiile în care ritmul mediu anual al creșterii PIB va atinge valoarea de 4,5% în perioada 2017 - 2025, există o probabilitate mai mare de 90% ca predicția din lucrarea Priorități strategice ale României la orizont 2025, aceea că ponderea PIB/locuitor (PPC) raportată la media Uniunii Europene să fie de 80% ± 3% să se realizeze.
Și acum, câteva considerații referitoare la inegalitatea veniturilor. Din perspectiva indicatorului respectiv, evaluat ca raport între veniturile cele mai mari ale 20% din populația unei țări și cele mai mici ale 29% din aceeași populație, situația topului 3 din toate țările Uniunii Europene este prezentată în Tabelul 2.
În anul 2016, valoarea indicelui de inegalitate a veniturilor în România a scăzut, menținându-se pe a doua poziție în ansamblul țărilor membre ale Uniunii Europene. În consecință, este de reținut că, din cele 28 de țări ale Uniunii Europene (inclusiv Marea Britanie), numai țările nominalizate în top 3 au valoarea acestui indicator mai mare de 7. Deci, paradoxul identificat pentru anul 2015 este în continuare valabil. Pe ansamblul Uniunii Europene, valoarea indicelui inegalității veniturilor populației a scăzut de la 5,2 în anul 2015, la 5,1 în anul 2016. Prin urmare, este esențială evaluarea valorii indicelui inegalității veniturilor în România, după aplicarea pachetului de măsuri referitoare la veniturile populației din anul 2017.
