Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

S-a finalizat strategia „România Competitivă“

Cu prilejul unor recente manifestări publice, s-a anunțat finalizarea proiectului programatic intitulat România Competitivă. Este evident că un asemenea document interesează în cel mai înalt grad și comunitatea inginerească din țara noastră, întrucât toate elementele care definesc noțiunea de competitivitate implică aportul tehnicii și tehnologiei. De altfel, de-a lungul celor șase luni de dezbatere a căilor și mijloacelor de creștere a competitivității economiei românești, în rândurile celor peste 600 de participanți s-au aflat numeroși ingineri. Din informațiile prezentate de membri ai comitetului inițiatorilor proiectului, a rezultat că o atenție deosebită s-a acordat situației actuale a economiei naționale, cu accent pe factorii care determină creșterea competitivității. Astfel, s-a ajuns la concluzia că se înregistrează o creștere economică substanțială, că între atu-urile României se numără stabilitatea economică, deschiderea spre investitori, dimensiunile pieței și dinamica deosebită a sectorului ITC. Minusurile în materie de competitivitate vizează birocrația, deficitul de încredere în factorii de decizie politico-administrativă, situația extrem de gravă a infrastructurii de transport, slaba capacitate de menținere a tinerilor valoroși în țară.

Rezultatele înregistrate până acum arată că o creștere economică anuală de 5% este sustenabilă, însă există riscul ca, în absența unor reforme structurale, măsurile de relaxare fiscală și de creștere a salariilor bugetarilor să împiedice fructificarea respectivelor avantaje competitive. Aplicarea strategiei conturate de proiectul de document ar crea condiții ca, în anul 2020, să se atingă 75% din media europeană a puterii de cumpărare a populației, față de 57% în prezent.

Unul dintre principalii participanți la elaborarea proiectului, Vasile Iuga, Managing Partner la PwC, a precizat: „La elaborarea strategiei, ne-am propus să avem în vedere trei condiții care au acționat ca niște filtre de selecție pentru a putea fi pusă în aplicare: creșterea economiei să fie sustenabilă, bugetele alocate să fie rezonabile și măsurile să fie neutre ideologic, astfel încât să poată genera consens politic". A fost nevoie de aceste filtre deoarece „România are o inflație de strategii, pentru aplicarea cărora ar fi necesare nouă bugete de stat, trei PIB-uri sau, cumulat, 450 de miliarde de euro. Avem o cultură a neasumării răspunderii, facem strategii ca un pom de Crăciun în care fiecare vine și agață ce-și dorește și apoi constatăm cu toții că nu se pot realiza".

România Competitivă abordează 16 domenii de activitate, are 44 de obiective și prevede 127 de măsuri, fiecare cu buget, cu calendar de aplicare și cu responsabilități. Bugetul total necesar aplicării strategiei este de 18 miliarde de euro în cinci ani, din care 12 miliarde de euro există în prezent, iar restul de 6 miliarde de euro se vor obține prin creșterea economică prognozată.

Toate articolele numărului

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.