Elocventă statisticilor

De-a lungul ultimelor luni, așa cum am menționat și în precedentele jurnale de bord, s-au desfășurat ample dezbateri pe tema tipului de creștere economică din acest an, România situându-se - cum bine se știe - pe locul 1 în Uniunea Europeană în ceea ce privește sporul de produs intern brut. Cele cinci procente de creștere din prima jumătate a anului vor fi - potrivit tuturor statisticilor sectoriale de până acum - menținute și în al treilea trimestru din 2016. De altfel, instituțiile naționale și internaționale de prognoză anticipează o creștere economică pentru România tot în jurul a cinci procente.

În aceste condiții, controversele pe tema factorilor care au contribuit și contribuie la sporirea PIB păreau, cel puțin, inoportune. Într-o țară în care nivelul de trai se situează sub media din Uniunea Europeană, criticarea faptului că principalul „motor" al creșterii economice era consumul părea chiar absurdă pentru publicul larg. N-a fost, însă, o gâlceavă de felul multor altora care ocupă spațiul mioritic. Considerente de ordin științific au fost aduse în dezbatere în sensul că o creștere a consumului pe termen mediu și, cu atât mai mult, pe termen lung nu este sustenabilă fără investiții consistente, fără o creștere corespunzătoare a productivității muncii.

O analiză ceva mai atentă a statisticilor ne ajută să identificăm evoluțiile economiei în ceea ce le particularizează. Elementul mai interesant este, de departe, cel rezultat din comparația ritmului de creștere a consumului gospodăriilor populației și al investițiilor. Ei bine, în trimestrul al doilea, plusul la primul indicator a fost de 9,5%, iar la al doilea de 10,7%. Cu alte cuvinte, investițiile au sporit mai repede decât consumul populației. Dar, când mergem mai departe cu analiza, constatăm că rezultatele ar fi fost mult mai bune dacă nu se diminuau investițiile publice cu 9% pe primele trei trimestre din anul în curs comparativ cu intervalul similar din 2015, nivelul acestora fiind, de asemenea, scăzut. Investițiile au fost „trase în sus" de sectorul privat, ceea ce reprezintă un semnal deosebit de bun, de încurajator. Totodată, investițiile străine directe au însumat 2,17 miliarde de lei, acoperindu-se, în acest fel, și deficitul de cont curent de 2,1 miliarde de lei, deficit determinat tocmai de creșterea consumului. Nu trebuie supraapreciate toate aceste evoluții, dar nici subapreciate.

Și pentru că tot vorbim despre statisticile-argument, se cuvine să mai reținem că, după ce a înregistrat în acest an o serie de contracții, industria dă semne evidente de revigorare. În luna septembrie, producția industrială a crescut cu patru procente, iar portofoliul de comenzi noi s-a mărit cu 10%, ceea ce indică o tendință pozitivă, cel puțin, pentru ultimul trimestru al anului.

Este important să analizăm și structura pe ramuri a sporului producției industriale, faptul că valoarea adăugată crește mai repede în ramurile purtătoare de progres științifico-tehnic, economia românească asociindu-se, astfel, principalelor tendințe înregistrate în Uniunea Europeană și pe plan mondial. Aspectul cel mai semnificativ este reliefat de programele din domeniul IT&C, România situându-se - din acest unghi de vedere - în plutonul fruntaș din UE.

Suntem, desigur, departe de a avea structura industrială optimă, după cum nici pe ansamblul economiei ponderile diferitelor ramuri nu sunt consonante cu „tabloul" oferit de media pe Uniunea Europeană. Numai că lucrurile se cer examinate în dinamica lor, iar măsurile care vizează sporirea competitivității, pornind de la nivelul micro, creează premise favorabile pentru modificări de structură menite să consolideze economia românească pe ansamblu, în competiția dură cu statele dezvoltate. Bineînțeles, nimic nu se poate realiza fără viziune, fără strategii, fără programe, fără efort creativ, însă statisticile confirmă că avem resurse să transformăm posibilul în real.