Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București (UNSTPB) a anunțat lansarea a patru proiecte strategice în microelectronică, câștigate prin apelul PNRR - Proiecte transfrontaliere și multinaționale - procesoare cu consum redus de energie și cipuri semiconductoare, parte a programului european IPCEI Microelectronică & Tehnologii ale Comunicațiilor (ME/CT). Potrivit unui comunicat al instituției de învățământ superior, Politehnica București este implicată în toate cele patru proiecte în calitate de participant indirect, alături de parteneri industriali de prim rang - Aumovio, Robert Bosch și NXP Semiconductors România. Valoarea totală a proiectelor se apropie de 90 de milioane de euro, finanțarea fiind asigurată prin apelul dedicat participanților indirecți din cadrul PNRR.
(imagine) - Credit foto: www.freepik.com
„Cipurile sunt «creierul» tehnologiei moderne. Sunt în mașini, telefoane, echipamente medicale și în multe sisteme care țin economia în mișcare. Prin aceste proiecte, Politehnica București își propune să devină un hub de cercetare și dezvoltare pentru industria de microelectronică în România: un loc unde se face cercetare, se formează specialiști și se construiește, pas cu pas, o bază solidă pentru investiții noi și pentru proiecte tot mai mari", se subliniază în comunicat.
„Ne dorim ca Politehnica București să fie un loc unde se proiectează, se testează și se validează tehnologii care ajung în produse reale. Ne dorim să devenim un hub de excelență în microelectronică unde să atragem specialiști înalt calificați, investiții străine și unde să începem să aducem plusvaloare industriei de microelectronică din România. Aceste proiecte înseamnă laboratoare mai puternice, echipe mai mari de cercetare și mai multe șanse pentru studenți și cercetători să lucreze direct cu industria. Ne dorim ca acest hub să se transforme în unul de referință în Europa pentru microelectronică și să ducă la o creștere economică importantă în regiune", transmite rectorul Politehnicii București, Mihnea Costoiu.
În jurul acestor proiecte, Politehnica București își propune dezvoltarea unui hub de microelectronică care să fie baza pentru dezvoltarea industriei de microelectronică în România, prin cercetare și educație dar și prin atragerea de investiții private și publice în acest domeniu esențial pentru România.
Politehnica București formează anual sute de absolvenți în electronică, mecatronică, telecomunicații și tehnologii informaționale. Aceste inițiative completează investițiile deja începute în microelectronică, inclusiv prin Platforma Națională de Tehnologii Semiconductoare, dar și prin proiectele naționale și internaționale pe care instituția de învățământ le derulează în domeniul semiconductorilor.
