Reuniunea festivă, organizată de Societatea Femeilor Inginer, a avut loc în sala Orpheum a Facultății de Muzică din cadrul Universității de Vest din Timișoara, sub deviza Inginerul agronom prețuiește femeia, fiind moderată de președinta acestei societăți, șef lucrări dr. ing. Lavinia Mădălina Micu, secretar general al Sucursalei, redactor-șef al revistei Agrobuletin AGIR.
În deschidere, s-a păstrat un moment de reculegere în memoria conf. dr. ing. Mihaela Popescu, fosta președintă a Societății Femeilor Inginer din Sucursala AGIR Timiș, care a plecat prematur dintre noi în 2015. În continuare, de o apreciere deosebită s-au bucurat expunerea dr. ing. EurIng Maria Lăutaru despre succesul în cariera profesională și viață, precum și prezentarea pe teme culinare susținută de șef lucrări dr. ing. Otilia Cotuna. În cadrul discuțiilor care au urmat s-a subliniat contribuția la organizarea evenimentului a prof. univ. dr. ing. Doru Ion Petanec, director al Direcției Agricole Județene Timiș și președintele Societății de Inginerii Agricole Timiș, sprijinit de șef lucrări dr. ing. Lavinia Mădălina Micu, de lector univ. dr. Stela Hamza și de lector univ. dr. Cristina Tulbure. Înainte de încheierea întrunirii, președintele Sucursalei AGIR Timiș, prof. univ. em. dr. ing. Euring Tiberiu Dimitrie Babeu a înmânat Diplome de Merit unor membre active ale Societății Femeilor Inginer, remarcate în activitate.
Partea a doua a evenimentului, desfășurată la 8 martie a.c., a constat într-o acțiune de socializare intitulată Dăruiți un zâmbet și o floare, în care o delegație a Societății Femeilor Inginer Timiș s-a deplasat la Fundația ESTERA Timișoara pentru a face donații (flori, câte un prânz cald, mărțișoare etc.) celor 27 de femei aflate în programul de consiliere al acestei Fundații.
De remarcat că, la ambele acțiuni, celor prezenți li s-a oferit un recital de muzică ușoară și bănățeană de către Cecilia Novaconi, din clasa a X-a a Liceului Jean Louis Calderon din Timișoara, elevă a profesorului de canto Viorica Oprea de la Asociația Culturală Total Art, cărora le mulțumim pentru contribuția artistică adusă la eveniment.
