Proiectul RO-NET: Internet in banda larga in peste 200 de localitati din zone dezavantajate
Data: 1-15 iulie 2016
Proiectul „Construirea unei reţele naţionale de Internet în bandă largă în zonele dezavantajate, prin folosirea fondurilor structurale - RO-NET" a fost finalizat până în prezent în peste 200 de localităţi, iar în alte 220 se află în fază avansată de implementare, informează Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională (MCSI). Potrivit ţintei asumate prin proiect, până în noiembrie 2016, 783 de localităţi din zone greu accesibile vor beneficia de acoperire cu Internet în bandă largă.
MCSI a prezentat, la începutul lunii iulie, amplasamentele finalizate şi beneficiile conectării la Internet locuitorilor din localităţile Tomeşti şi Măscurei, din judeţul Vaslui. „Elevii şi profesorii vor avea acces mai uşor la informaţie; autorităţile locale pot comunica mai rapid cu omologii lor şi pot cere susţinere pentru dezvoltarea utilităţilor din zonă; persoanele în vârstă vor putea ţine legătura prin intermediul Internetului cu cei dragi aflaţi departe. Astfel, întreaga comunitate beneficiază în urma disponibilităţii accesului la Internet. Cu alte cuvinte, chiar dacă unii se vor întreba poate de ce am adus Internet în sate unde, de exemplu, nu există o reţea de canalizare bine pusă la punct, răspunsul este că, dacă ai Internet şi îl foloseşti inteligent pentru comunitate, poţi să dezvolţi şi utilităţile din zonă", a declarat, cu acest prilej, Horaţiu Anghelescu, secretar de stat în MCSI.
Reamintim că RO-NET este un proiect major finanţat prin fonduri structurale europene. RO-NET va acoperi 783 din cele 2268 de localităţi identificate ca „zone albe", fapt care va contribui la reducerea decalajului digital dintre zonele urbane şi zonele rurale aducând Internetul în bandă largă mai aproape de 130.000 de gospodării cu 400.000 de locuitori, 8500 de întreprinderi şi 2800 de instituţii publice. Până la finalul proiectului, vor fi montaţi peste 4500 km de fibră optică, din care jumătate pe infrastructură deja existentă, iar cealaltă jumătate pe o infrastructură nouă (vor fi amplasaţi circa 50 000 de noi stâlpi). Peste 1500 de specialişti au fost implicaţi în etapa de construcţie efectivă din cele 200 de localităţi.