Era digitala - Program de colaborare guvernamentala cu industria IT
Data: 1-15 august 2016
Guvernul a lansat programul GovITHub, o inițiativă prin care urmăreşte să stimuleze sectorul IT în realizarea de acceleratoare, hub-uri, în implicarea ONG-urilor și voluntarilor în vederea dezvoltării de proiecte de tip parteneriat între stat şi mediul privat. Menţionăm că sectorul IT a ajuns anul trecut la o pondere de 5,6% din PIB, cu o valoare adăugată de 9 miliarde de euro. În ţara noastră lucrează aproximativ 100 000 de programatori, dar, conform semnalelor din piaţă, acest domeniu ar mai avea nevoie de 80 000 de angajați. În esenţă, se are în vedere crearea unui sistem, a unor mecanisme prin care să se asigure o colaborare permanentă între tineri, antreprenori, manageri din companiile IT, membri ai administrației publice centrale și reprezentanți din industrie și societatea civilă. Programul urmăreşte, astfel, realizarea umor proiecte de modernizare a administrației, sprijinirea antreprenoriatului din IT, promovarea culturii open data și open source.
Coordonarea programului va fi asigurată de Consiliul GovITHub, iar pentru reprezentare, membri vor alege Comitetul GovITHub (CoRe), format din antreprenori, experți și membri ai administrației. Membrii GovITHub vor fi selectați pe durata a șase luni, în regim de voluntariat (8 ore pe săptămână) sau de fellowship (poziție remunerată). De asemenea, vor fi selectați 10 bursieri care se vor implica full-time în activitatea Hub-ului.
În legătură cu această iniţiativă guvernamentală, premierul Dacian Cioloş a declarat: „Ne-am dat seama că avem nevoie de capacitate inovativă în administrație, capacitate de inovație care să vină din sectorul care, din punctul meu de vedere, s-a dezvoltat cel mai rapid în economia românească, producția de servicii IT. Este chiar impresionant (...) Vorbim de atâta vreme de potențialul agriculturii românești și de cât ar putea să facă pentru Produsul Intern Brut și am avut surpriza plăcută (...) din acest punct de vedere, al dezvoltării serviciilor IT, să văd că, dacă nu mă înșel, nu numai că a egalat aportul agriculturii în Produsul Intern Brut, dar chiar l-a depășit, ceea ce arată capacitatea de a inova și de a evolua a acestui domeniu în România. Și atunci ne-am gândit cum să facem ca să aducem această capacitate de inovație și în administrația din România, să putem arde niște etape și să putem face niște pași mai rapizi înainte".