Bergerat Monnoyeur a anunțat continuarea proiectului Școala Operatorilor, în luna august a.c. obținând re-certificarea pentru organizarea programului de specializare Mașinist la Mașini pentru Terasamente (cod COR 834201). Până în prezent, peste 100 de operatori au fost instruiți și au absolvit acest program unic pe piața românească, pentru că oferă (pe lângă conceptele teoretice predate) practică pe utilaje de construcții în condiții de șantier.
Cursul se derulează pe parcursul a patru săptămâni, implicând 100 de ore de formare teoretică și practică, instruirea derulându-se la sediul companiei din Mogoșoaia sau Timișoara. Cursanții vor fi implicați în activități de pregătire teren, excavare, săpare de șanțuri, încărcare de material, nivelare și toate celelalte sarcini de lucru obișnuite pe un șantier. „Avem 3 traineri acreditați care predau 35 de ore de teorie, pe baza manualelor, și 65 de ore de practică pe utilaje și simulatoare. În România suntem singura companie de formare care oferă practică în condiții de șantier, cursanții având la dispoziție atât simulatoare performante, cât și circa 10 utilaje diferite (între 5 și 25 de tone greutate). De altfel, examenul final conține proba scrisă - test grilă - și proba practică și se susține în fața unor specialiști externi desemnați de comisia de autorizare de la Autoritatea Națională pentru Calificări", a declarat Liviu Neagu, director general Bergerat Monnoyeur România, compania fiind reprezentantul exclusiv al producătorului american Caterpillar în România și Republica Moldova.
