Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Era digitală Progresele tehnologice determina apariția unei piețe unice de comunicații și IT

În prezent, în strânsă conexiune cu tendințele pe plan mondial, au loc - și în țara noastră - procese și fenomene care anticipează trecerea la o nouă fază a erei digitale. Dacă elementul cel mai caracteristic l-a constituit, până acum, migrarea utilizatorilor de la telefoanele simple la cele inteligente, noua fază va consta în masiva digitalizare a operațiunilor de business, simultan cu conectarea unui număr tot mai mare de echipamente hiperperformante la rețelele de Internet. Este vorba, în principal, despre creșterea exponențială a numărului persoanelor interesate să beneficieze de date complexe prin sporirea conținutului video de pe telefoane și tablete, ceea ce va determina o creștere mai rapidă a soluțiilor convergente de telecom și de IT precum supravegherea video, managementul companiilor din sectorul transporturilor, deținătoare ale unui parc semnificativ de mijloace auto, feroviare, navale și aeriene, afișajul digital.˝

Potrivit opiniei directorului comercial al companiei Vodafone România, Valeriu Nistor, va exista, în curând, o unică piață de comunicații și IT determinată de impresionantele progrese ale tehnologiei: „Piața de comunicații convergente clasice, respectiv de servicii fixe și mobile, și piața IT, cu elementele ei specifice, tind să utilizeze aceleași tehnologii de vârf. Va fi o singură piață, pe care eu aș numi-o de comunicații unificate".

Date de sinteză arată că, în momentul de față, volumul cifrei de afaceri a celor două piețe este aproape egal, respectiv 700 - 800 milioane euro fiecare. Este, de asemenea, de menționat că numărul utilizatorilor vizați de unificarea piețelor va include, într-o măsură tot mai mare, întreprinderile mici și mijlocii. De pe acum, portofoliul de soluții avansate pentru segmentul IMM a căpătat dimensiuni semnificative. Un element deosebit de interesant îl constituie și perspectivele securizării plăților cu cardul prin utilizarea sistemelor de identificare biometrică (validarea identității unei persoane prin evaluarea unei trăsături individuale, precum amprentele sau structura irisului).

Este numai un exemplu din care rezultă cu claritate că progresul tehnologic și tehnic deschide noi căi în știință și în practică, astfel încât are loc un proces de omogenizare și unificare a piețelor de comunicații și IT, ceea ce reprezintă, incontestabil, o nouă etapă în dezvoltarea și consolidarea erei digitale.

Fotografii

Fotografie

Toate articolele numărului

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.