La Colegiul Ștefan Odobleja din Craiova, s-a desfășurat Concursul Interjudețean „Inventivitate și Creativitate în Știință și Tehnologie - CICREST", concurs avizat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, fiind cuprins în Calendarul Activităților Educative Regionale și Interjudețene 2016. Obiectivul general al concursului urmărește dezvoltarea creativității elevilor prin manifestarea liberă a talentelor acestora, prin investigare în vederea satisfacerii curiozității, prin transpunerea în practică a ideilor proprii. Organizatorii acestei competiții doresc să transmită mai departe entuziasmul, inventivitatea și dragostea dovedite de inventatori și descoperitori celebri față de studiul disciplinelor din domeniul științelor și tehnologiei. Concursul este o alternativă modernă de organizare a unei competiții școlare la care accentul se pune pe abordarea creativă a cunoștințelor științifice și deprinderilor tehnice și pe dezvoltarea creativității și inventivității, prin reconstituirea etapelor care au condus la invenții tehnice și științifice.
Concursul a fost organizat pe patru secțiuni, și anume: Inventivitate-creativitate, Mari inventatori ai lumii și invențiile lor, Inventatori români, Eveniment: „Anul 2016 - 115 ani de la prima emisie radio".
Pentru desfășurarea concursului, Colegiul Ștefan Odobleja a colaborat cu Inspectoratul Școlar Județean Dolj, Casa Corpului Didactic Dolj, AGIR - Sucursala Dolj, Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman Craiova, Asociația Eco World 2010 și Liceul Traian Vuia Craiova.
La cele patru secțiuni ale concursului s-au primit 195 de lucrări de la 37 unități școlare din 18 județe. Jurizarea lucrărilor s-a efectuat online, de către reprezentanți ai partenerilor. S-au acordat premii pe categorii de prezentări (film, poster, eseu, ppt, pagini web) și pe secțiuni. Pe durata desfășurării concursului, în holul Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman a fost organizată o expoziție cu posterele înscrise în concurs, expoziție care a prezentat interes pentru toți cititorii bibliotecii și pentru vizitatorii ocazionali.
Față de edițiile precedente, numărul participanților a crescut semnificativ, iar lucrările înscrise au demonstrat că tematica secțiunilor a fost bine aleasă; tema secțiunii 4 - Eveniment, a prilejuit realizarea unor postere deosebite, prin care a fost pusă în evidență importanța descoperirii undelor radio și a radioului, pentru cultura unui popor.
Multe lucrări au prezentat preocupările inovative ale elevilor în domeniile studiate la școală, preocupări care dovedesc interesul pentru cunoaștere și, deopotrivă, competențele de comunicare prin care sunt promovate aceste preocupări. Concursul a pus în valoare competențele științifice și digitale ale elevilor: aceștia au desfășurat o amplă activitate de documentare (probată prin informația valorificată și prezentată sistematizat și concis) prin care și-au îmbogățit fondul de cunoștințe și și-au clarificat unele probleme conexe tematicii concursului; produsele realizate pentru concurs dovedesc preocupare pentru TIC și pentru dezvoltarea competențelor caracteristice societății informatizate. Competiția a fost, pentru participanți, prilejul unui fructuos schimb de experiență și tehnici specifice de comunicare.
Ca o concluzie finală se poate aprecia că obiectivul general al concursului, acela de a învăța cum au inventat alții, de a înțelege mecanismele gândirii lor, de a le exersa și de a deveni, astfel, creativi, a fost pe deplin atins. De asemenea, prin implicarea Sucursalei AGIR Dolj s-a urmărit stimularea interesului elevilor pentru formarea tehnică, pentru formarea inginerească.
