A încetat din viață, după o lungă suferință, prof. univ. dr. ing. Ioan Goia. Născut la 27 octombrie 1934 în Cluj, s-a mutat cu familia la Brașov, unde a urmat Liceul Andrei Șaguna, în perioada 1948 - 1952. A absolvit apoi cursurile Facultății de Mecanică de la Institutul Politehnic din Brașov, în anul 1957. Până în 1962 a activat ca inginer proiectant la IAR Ghimbav (pe atunci, URMV3), după care a ocupat, prin concurs, postul de asistent la Institutul Politehnic din Brașov. A obținut titlul de doctor inginer la Institutul Politehnic București, în anul 1970. A parcurs toate treptele carierei didactice la Institutul Politehnic din Brașov, devenind, în 1990, profesor. Timp de 54 de ani a fost un slujitor devotat al Universității Transilvania, multora dintre actualele cadre didactice fiindu-le profesor. A condus 10 ingineri care au obținut titlul de doctor în domeniul ingineriei mecanice. A predat cursuri de Rezistența materialelor, Mecanica ruperii, Calculul și construcția aeronavelor, Elasticitate și plasticitate, Stabilitatea structurilor.
Pe parcursul acestei activități îndelungate a publicat cursuri, tratate și monografii științifice, precum și peste 200 de articole științifice. Profesorul Goia a fost membru de onoare al Academiei de Științe Tehnice din România, a fost distins cu Premiul Traian Vuia al Academiei Române și cu Premiul AGIR în anul 2001. A făcut parte din mai multe organizații științifice, între care AGIR, ARTENS, ARMR, SMRTA și a fost reprezentantul României la secția 15 IMEKO. Pentru dăruirea sa în activitățile didactice și științifice a fost apreciat și stimat de colegi și studenți. Colegii din Sucursala AGIR Brașov, din Universitatea Transilvania din Brașov, din Departamentul de inginerie mecanică, din Asociația Aviatorilor Brașoveni l-au însoțit pe ultimul drum. Prin dispariția sa, a lăsat un mare gol în rândurile comunității științifice și tehnice românești.



