Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
In memoriam

In memoriam Prof. univ. emerit dr. ing. DHC Niculae-Napoleon Antonescu (1934 - 2025)

În ziua de 30 aprilie 2025, profesorul Niculae-Napoleon Antonescu a părăsit această lume, lăsându-ne nouă, tuturor, o operă științifică și didactică de excepție, trecerea sa în neființă constituind o pierdere deosebit de dureroasă pentru noi, contemporanii, precum și pentru cei care ne vor urma.

Prof. univ. emerit dr. ing. DHC Niculae-Napoleon Antonescu s-a născut la 20 octombrie 1934, în comuna Ederile, județul Prahova (astăzi, comuna Iedera, județul Dâmbovița), unde și-a petrecut copilăria și a urmat cursurile școlii primare (1941 - 1945), și-a continuat studiile la Gimnaziul unic mixt (1945 - 1948) și, apoi, la Școala Medie Tehnică de Petrol (1948 - 1952), ambele din Moreni, județul Dâmbovița.

Între anii 1952 - 1957, a urmat cursurile universitare la Institutul de Petrol și Gaze București (IPGB), la Facultatea de Mașini și Utilaj Petrolier, pe care a absolvit-o ca șef de promoție, obținând diploma de inginer mecanic de petrol. După absolvirea facultății, a lucrat la Întreprinderea de Foraj Craiova, unde a ocupat, în perioada 1957 - 1959, funcțiile de inginer mecanic principal și șef serviciu mecano-energetic. În anul 1959 s-a întors ca asistent inginer la Catedra de Tehnologia Construcției de Utilaj Petrolier (TCUP), în cadrul căreia a parcurs toate treptele ierarhiei didactice, inclusiv cea de profesor universitar. A fost conducător de doctorat din anul 1978, sub îndrumarea sa formându-se 33 de specialiști care au dobândit înaltul titlu științific.

Profesorul N. N. Antonescu a fost unul dintre fondatorii Institutului de Petrol și Gaze/Centrului universitar din Ploiești. După anul 1989, a inițiat, promovat și coordonat procesul de transformare, modernizare și dezvoltare a Institutului de Petrol și Gaze, astăzi - Universitatea Petrol-Gaze (UPG) din Ploiești. De asemenea, în preocupările sale s-a înscris acvacultura, soluțiile propuse contribuind la asigurarea unor producții intensive.

Profesorul Niculae-Napoleon Antonescu - rector onorific al UPG-Ploiești, membru de onoare al AOȘR, membru de onoare al ASTR, președinte de onoare al Sucursalei AGIR Prahova, președinte și vicepreședinte al CNR-CME - a fost și va rămâne un model de integritate profesională, de noblețe spirituală, un promotor al instruirii și afirmării tinerilor, în activitățile didactice și în cercetarea științifică, un adept al inovației, calități care se constituie în puternice motivații spre autoperfecționare, ceea ce i-a atras aprecierea și recunoașterea sa în mediile universitar și academic.

Despre profesorul Niculae-Napoleon Antonescu se pot scrie multe, întrucât a fost un model de profesionalism, un om devotat carierei universitare, un exemplu pentru tinerele cadre didactice și tinerii cercetători, un model pentru oamenii de bine, cărora le-a insuflat încredere și determinare, contribuind astfel la perfecționarea activităților științifice și didactice. Sintagma „Nomen est Omen", în traducere nuanțată „NUMELE TE REPREZINTĂ" a fost firesc asociată profesorului Niculae-Napoleon Antonescu - {NNA}, fapt recunoscut de întreaga comunitate academică. Astfel, s-a distins prin marea sa anvergură de savant și profesor, căruia i-a fost acordată înalta decorație Ordinul Național „Steaua României". Evident, orice națiune are nevoie de modele; profesorul Niculae-Napoleon Antonescu a fost și va rămâne, prin ceea ce a realizat, un model de referință pentru noi toți. Îi aducem un ultim și pios omagiu celui care a fost rectorul Niculae-Napoleon Antonescu, profesorul, dascălul, conducătorul, colegul și prietenul nostru.

Dumnezeu să-l ierte și să-i dea tihna pe care o merită!

Comitetul Sucursalei AGIR Prahova

Alte articole din rubrica In memoriam

Toate articolele din rubrica In memoriam

Toate articolele numărului Numărul în PDF

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.