English
Chiar dacă zona de activitate individuală (în cazul inginerului și al oricărui alt profesionist) este limitată la ceea ce numim microeconomie, nimic nu justifică interesul scăzut față de procesele și fenomenele la scară macroeconomică. Nu trebuie să li se spună inginerilor că există conexiuni, condiționări obiective în orice raport dintre parte și întreg. Repetarea unor astfel de adevăruri, poate banale, se impune dacă avem în vedere controversele apărute în urma publicării comunicatului Institutului Național de Statistică (INS) referitor la contribuția diferitelor ramuri ale economiei la evoluția produsului intern brut pe primul trimestru al anului în curs.
Cea mai mare parte a analizelor se referă la „motoarele" economiei, la raportul dintre investiții și consum. Astfel, dacă se ia în considerare ritmul de creștere, se constată că, în primele trei luni ale anului în curs, comparativ cu perioada corespunzătoare din 2015, consumul a sporit cu circa 10 procente, iar investițiile cu 7 procente. Mai mult decât atât: contribuțiile la formarea produsului intern brut au fost de 6,8% în cazul consumului și de numai 1,3% în privința investițiilor.
Părerile sunt împărțite. O „tabără" consideră că - din moment ce consumul final al populației trebuie să fie scopul întregii activități economice - este foarte bine că se înregistrează ritmuri mai înalte la acest indicator. La rândul lor, cei care pun accentul pe cealaltă latură a vieții economice argumentează că nici consumul nu poate să crească în mod constant și pe o perioadă cât mai lungă dacă procesul investițional nu se desfășoară în ritmuri foarte alerte.
În fond, fiecare „tabără" are dreptatea ei, să-i spunem, parțială. În primă și ultimă instanță, se cere luată în considerare relația dintre cerere și ofertă. Un echilibru perfect între cele două componente de nedespărțit în materie de macro, dar și de micro-economie nu se poate realiza vreodată. Apar mereu excedente și deficite și la capitolul cerere și la cel de ofertă. Totul este să se acționeze pentru a se micșora decalajele și într-un caz și în celălalt.
Dat fiind faptul că s-a deteriorat raportul dintre exporturi și importuri, în favoarea acestora din urmă, este cât se poate de clar că se cere pus accentul pe creșterea ofertei interne. A se tempera doar cererea (avem în vedere cererea bazată pe venituri reale) nu este o soluție acceptabilă. În condițiile în care se menține un decalaj considerabil între nivelul de trai din țara noastră și media pe Uniunea Europeană (fără să mai vorbim despre cotele bunăstării din statele cele mai dezvoltate) nu se motivează, în niciun fel, stoparea procesului de ameliorare a condițiilor de viață ale populației. Soluția constă, așa cum s-a mai relevat, în sporirea ofertei interne de bunuri și servicii, bineînțeles, ținându-se seama de cererea solvabilă, nu de dorințe nerealiste.
Ceea ce se constată, însă, este faptul că atât industria, cât și agricultura și-au diminuat contribuțiile la creșterea produsului intern brut. Ceea ce, evident, nu este bine. O accelerare a procesului investițional se impune tocmai pentru a se diminua dezechilibrul provocat de creșterea mai puternică a importurilor comparativ cu exporturile, cunoscut fiind faptul că a sporit volumul de produse aduse din exterior în vederea acoperirii în special a cererii populației, determinată de creșterea veniturilor și de rata negativă a inflației (mai cu seamă în urma reducerii TVA).
Cum se vede, merită să reflectăm la toate aceste aspecte, chiar dacă - potrivit profesiei - nu toate detaliile controverselor prezintă interes. Relansarea investițiilor, mai ales în domeniile producției materiale, unde oferta prezintă deficite, ar fi de bun augur, nu numai pentru viitorul apropiat, ci și dintr-o perspectivă mai lungă. Parafrazând o cunoscută zicală, putem spune că investițiile de azi sunt plusul de bunăstare de mâine.
