♦ Acordarea unui premiu la Bienala Internațională de Artă Contemporană „Ion Andreescu"
Sucursala Buzău a Asociației Generale a Inginerilor din România s-a alăturat anul acesta celei de-a XIV-a ediții a Bienalei Internaționale de Artă Contemporană „Ion Andreescu", unul dintre cele mai importante evenimente dedicate artei plastice românești.
Peste 300 de lucrări ale unor artiști prestigioși din România și din alte țări au fost expuse la Buzău cu prilejul Bienalei care se desfășoară de 28 de ani, fără întrerupere, constituindu-se, astfel, într-un eveniment cultural de referință.

Cu ocazia festivității de premiere, pe 12 octombrie, președintele AGIR Buzău, lect. univ. dr. ing. Ștefan Constantin Petriceanu, însoțit de ing. Laurențiu Belizan, a înmânat un premiu din partea de Asociației Generale a Inginerilor din România sculptoriței Florentina Carmen Chițan.
În cuvântul său, președintele Petriceanu a subliniat că „dintre toate formele de manifestare a intelectului uman, ingineria și arta vizuală se disting prin capacitatea de a transcende și abstractiza realitatea, modelând materia și conceptele în forme care evocă și provoacă, punând în lumină noi dimensiuni ale înțelegerii și percepției umane".
♦ Trofeul Sărata Monteoru, o competiție de elită marca AGIR Bridge Club Buzău
Recent, la Sărata Monteoru a avut loc concursul de toamnă la bridge. Și de această dată, organizarea a aparținut AGIR Bridge Club Buzău și Vilei Olga. La concurs s-au înregistrat 52 de participanți din Bulgaria, Germania, de la cluburile de profil din Constanța, București, Craiova, Pitești, Ploiești, Brăila, Galați, Focșani, Bacău și de la AGIR Bridge Club Buzău.

Trofeul Bridgexim a fost oferit de Daniel Bujenita, patronul SC Bridgexim Ind SRL București, unul dintre sponsorii clubului buzoian de bridge. Concursul a fost câștigat de axa Mihai Posedaru - Codrin Marcu (Buzău - Bacău), după o prestație de excepție.
Concursul Trofeul Sărata Monteoru s-a organizat în trei tururi, finala desfășurându-se pe doua divizii valorice, alcătuite după rezultatele din primele două tururi.
La categoria de elită, câștigătoare a fost axa Viorel Micescu - Cristian Godeanu, de la Locomotiva București. Locul al II-lea a fost ocupat de axa formată din Daniel Gheorghe, președintele FR Bridge, și Mircea Petre, ambii reprezentând clubul ABC Brăila, iar pe locul al III-lea s-a situat axa Florin Safta - Constantin Moraru de la CFB Galați.
Concursul secundar (Divizia B) a fost câștigat de, probabil, cea mai buna axă feminină din țară, formată din Aurelia Cristina Bordan și Corina Corneanu.
Cea mai buna axă mixtă a fost declarată axa Andrea Magdalena Boboc - Adrian Filimon din Ploiești.
♦ Donație a unui membru al AGIR Buzău pentru tinerii pasionați de tehnologie și robotică
Elevii din Buzău și din alte județe limitrofe vor avea o șansă în plus de a-și dezvolta pasiunea pentru robotică și tehnologie grație donației avocatului Lucian Sălcuțan, membru al AGIR, inițiatorul Science Center, un proiect desfășurat de mai mulți ani la Buzău spre satisfacția copiilor și tinerilor. Este vorba despre echipamente pentru studiul și experimentarea realității virtuale și a roboticii, donate Muzeului Județean. Beneficiarii finali sunt elevii care frecventează Centrul Științific Explorer găzduit de Centrul Muzeal „I.C. Brătianu".

„Vrem ca și pe viitor să păstrăm bunele relații cu Muzeul Județean și cu alte instituții din Buzău, în așa fel încât ceea ce am început noi să facem presupune o colaborare între toți factorii în interesul elevilor, al tinerilor în general, cu scopul de a-i apropia de știință", a declarat Lucian Sălcuțan, membru al AGIR Buzău și, totodată, trezorier al Clubului Rotary Buzău.