Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Blitz

● Gara Regală Curtea de Argeș va fi restaurată. Compania Națională de Căi Ferate „CFR" SA a anunțat că Gara Regală Curtea de Argeș va fi restaurată. Potrivit unui comunicat al companiei, valoarea investiției este de circa 11,018 milioane lei, fără TVA, finanțarea fiind din fonduri proprii. Lucrările de reparații, reabilitare și restaurare vor avea o durată de execuție de 24 luni și vizează: ▪ reparații și consolidare a structurii de rezistență; ▪ restaurare/finisaje componente artistice din lemn, piatră, ceramică, metal; ▪ înlocuire elemente degradate la șarpantă și refacere integrală a învelitoarei din tablă; ▪ reparații instalații electrice, termice și sanitare; ▪ reabilitare a instalației de stingere incendiu (hidranți interiori și exteriori, lucrări de suplimentare a rezervei de apă). Potrivit companiei de căi ferate, lucrările se vor realiza doar cu materiale și tehnici specifice, compatibile cu cele originale, în baza avizelor emise de Ministerul Culturii, Gara Regală din Curtea de Argeș fiind clădire arhitecturală declarată monument istoric de importanță națională și se regăsește în Lista Monumentelor Istorice.

● Protocol pentru realizarea trenului metropolitan. Primăria Municipiului București (PMB) și CN „CFR" SA vor semna un protocol pentru realizarea trenului metropolitan, după ce acesta a fost aprobat de către consilierii generali, a anunțat primarul general, Nicușor Dan. El a scris, pe Facebook, că Primăria Capitalei, prin Direcția Generală Investiții, are în pregătire proiectul de realizare a unui tren urban pe semi-inelul feroviar de nord, care include patru obiective principale: ▪ realizarea și amenajarea a zece stații; ▪ reconfigurarea, reabilitarea și modernizarea intersecției Șos. Chitilei cu B-dul Bucureștii Noi și reconfigurarea, reabilitarea și modernizarea B-dului Bucureștii Noi (segment str. Timișului - Pod Constanța), reconfigurarea, reabilitarea și modernizarea Căii Griviței (segment Pod Constanța - str. Carpați) reconstrucție pod Constanța; ▪ Nod Petricani - închidere Inel Median; ▪ Nod Andronache - închidere Inel Median.


 - Credit foto: www.freepik.com

● Sondaj eJobs: 58,8% dintre angajatori sunt nemulțumiți pentru că angajații și candidații nu sunt dispuși să învețe lucruri noi. Adaptarea oamenilor din companie la transformările de pe piața muncii este, în prezent, una dintre preocupările principale ale angajatorilor, în contextul în care dezvoltarea permanentă a tehnologiei pare să se transforme într-un real obstacol pentru tot mai mulți angajați și candidați. Astfel, potrivit unui sondaj realizat de platforma de recrutare online eJobs, 67,6% dintre angajatori au afirmat că principala provocare cu care se confruntă în adaptarea angajaților la noile cerințe din piață este legată de faptul că nu sunt suficient de flexibili și nu vor să înțeleagă că piața muncii se schimbă într-un ritm foarte rapid. 58,8% sunt nemulțumiți pentru că angajații și candidații nu sunt dispuși să învețe lucruri noi, iar 45,6% spun că nu au suficiente cunoștințe digitale.

Toate articolele numărului Numărul în PDF

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.