Sari la conținutul principal
Calea Victoriei nr. 118, București
Sigla AGIR
Asociația Generală a Inginerilor din România
Înființată în 1918 · Comunitate profesională și științifică
Univers Ingineresc

Creativitatea - vector al performanțelor viitorilor specialiști

Conferința Națională Tehnică, Inovație și Creativitate în Contextul Protecției Mediului, organizată la Colegiul Național Ștefan Odobleja din Craiova la 15 decembrie 2016, a constituit cadrul oportun de dezbatere a problematicii de mediu din perspectiva creativității și inovației. Partenerii de discuții, reprezentanți ai Casei Corpului Didactic Dolj, Facultății de Inginerie Electrică Craiova, Agenției Naționale pentru Protecția Mediului Dolj, Asociației Generale a Inginerilor din România - Sucursala Dolj și cadre didactice participante au abordat tematica propusă din unghiuri diferite, încercând să sublinieze faptul că ideile creatoare sunt semințe ale inovației și, de aceea, elevii trebuie să învețe să gândească în mod creativ.

Dezbaterea acestei tematici la Colegiul Național Ștefan Odobleja din Craiova are conotații istorice, putând fi considerată un arc peste timp al preocupărilor românești de explicare și aplicare a principiilor actului creativ în practica formării personalității. Literatura de specialitate (L. Cantemir s.a. - Inventica Practică, Ed. AGEPI) subliniază că prima încercare de elucidare a procesului creativ, în ordine cronologică, autohtonă, îi aparține lui Ștefan Odobleja, care arată că „dacă asemănarea produce apropiere, aceasta, la rândul ei, provoacă asemănarea" și, de aici, autorul apreciază componenta tehnologică și metodică a activității creative ca fiind necesitatea însușirii „principiilor generale ale artei de a crea" până la obișnuință, „până la a face din ele a doua noastră natură".


În viziunea zilelor noastre, pornind de la influența pe care valorile personale ar putea să o aibă asupra creativității tinerilor, viitori angajați, s-a încercat conturarea unui model conceptual care încorporează variabilele referitoare la felul în care procesul educativ poate cultiva gândirea creativă a elevilor și studenților. În practica formării profesionale, contextul actual ne dinamizează mediul, ne impune noi determinări și ne provoacă la o regândire a sistemelor și structurilor economice și sociale. Forța eforturilor de adaptare a societății la ziua de mâine constă în cunoaștere. De aceea, în dezvoltarea profesională a tânărului educat, creativitatea presupune dezvoltarea de idei despre produse, practici, servicii sau proceduri care sunt noi, unice și au potențial pentru valoarea directă sau indirectă a organizației din care face parte. Din perspectiva protecției mediului se poate impune constrângerea de gândire creatoare, prietenoasă cu mediul, bazată pe obținerea de soluții care să diminueze impactul negativ asupra mediului. Prin urmare, putem emite ipoteza conform căreia creativitatea se poate modela printr-un vector al dezvoltării profesionale. În inginerie, când vorbim despre vector, avem în minte direcția, modulul și sensul acestuia, iar vizual îl reprezentăm printr-o săgeată, ceea ce arată că nu este doar o valoare scalară definită la un moment dat, ci are o orientare bine definită de o direcție.

În concluzie, în contextul protecției mediului, creativitatea este un vector al dezvoltării profesionale a cărui orientare este ameliorarea impactului activității antropice, iar plus valoarea este educația individului pentru mediu.

Fotografii

Fotografie

Toate articolele numărului

Acesta este un prototip. Căutarea va fi conectată la baza de date în versiunea finală.