Pentru a răspunde cerințelor sociale și comunitare, instituțiile școlare din învățământul preuniversitar își orientează eforturile formative asupra elevilor, care constituie centrul de interes al parteneriatelor practicate în domeniul educației școlare.
Parteneriatul dintre școală și agenții economici se dovedește a avea un impact semnificativ din perspectiva dezvoltării personale a elevilor și a inserției socio-profesionale a viitorilor absolvenți. Parteneriatele educaționale reprezintă un subiect de interes major pentru inginerii - cadre didactice de specialitate: exemplele de bune practici îmbunătățesc considerabil calitatea procesului instructiv și amplifică șansele unei inserții de succes pe piața muncii pentru absolvenții calificați.
Acestea sunt motivele pentru care, la Cercul pedagogic al cadrelor didactice care predau la profilul Tehnic, a fost abordată tema Parteneriatul dintre unitățile școlare și operatorii economici - premisă a reușitei profesionale a absolvenților din învățământul profesional și tehnic. Activitatea s-a desfășurat la Colegiul Ștefan Odobleja din Craiova și s-a bucurat de prezența reprezentanților unor agenți economici, printre care SC ELECMOND ELECTRIC SRL, SC ELECTROPUTERE SA, SC FAB CCPM IMPEX SRL, AVIOANE CRAIOVA SA.
Coordonatorul regional al Centrului Național pentru Dezvoltarea Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT) - Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia a prezentat pe scurt OG nr. 81/2016 cu privire la implementarea conceptului de învățământ profesional dual. Din perspectiva parteneriatului educațional, agenții economici au apreciat posibilitatea de a școlariza și efective mai mici de elevi, prin combinarea a maximum trei calificări într-o singură clasă.
Cadrele didactice și reprezentanții agenților economici au subliniat avantajele care derivă din derularea parteneriatelor educaționale, avantaje care acoperă o gamă largă de aspecte: pentru elevi - accesul la echipamente de producție moderne, stimulente financiare acordate de agenții economici; pentru operatorii economici - posibilitatea de a angaja absolvenți calificați, a căror formare a fost monitorizată în perioadele de practică.
Reprezentantul AVIOANE SA Craiova, unul dintre partenerii educaționali ai școlii-gazdă, a efectuat un bilanț al derulării pregătirii elevilor la sediul fabricii și a evidențiat perspectivele promițătoare pentru rezolvarea problemei de personal cu care se confruntă, și anume ieșirea la pensie a 17 muncitori calificați; în locul acestora, intenționează să angajeze absolvenți, chiar și cu pregătire minimă, cu salarizare nu foarte mare, dar care vor beneficia de perspective de dezvoltare în carieră în cadrul fabricii.
Directorul SC ELECMOND ELECTRIC SRL a descris situația concretă pe care urmărește s-o rezolve prin derularea parteneriatului cu Colegiul Ștefan Odobleja: lipsa de muncitori calificați, din cauza căreia este încetinită dezvoltarea întreprinderii prin imposibilitatea de a onora toate comenzile de lucru primite.
SC FAB CCPM IMPEX SRL a apreciat ca reciproc avantajoasă derularea parteneriatelor educaționale pentru formarea profesională și va continua să-i motiveze pe elevi să se pregătească prin acordarea de stimulente constând în echipament de protecție, premii în bani și obiecte și alte diverse facilități.
Profesorii participanți au prezentat rezultate concrete ale parteneriatelor educative derulate și cu alți agenți economici, pentru calificări solicitate pe piața muncii. De exemplu, în cadrul proiectului Practicăm pentru un viitor mai sigur, elevii Liceului Tehnologic Auto din Craiova au efectuat stagii de pregătire practică la cinci operatori economici: RM MOTORS COMPANY SRL, SC LIMROM SRL, SC AUTOFRESH ROSI SRL, SC POPECI MOTORS SRL și SC ION SERVICE CENTER SRL.
Un alt aspect dezbătut în cadrul Cercului pedagogic a fost cel referitor la parteneriatele educative internaționale derulate de numeroase școli prin programe Erasmus+. Proiectele prin care se derulează aceste parteneriate vizează agenți economici din țări europene și calificări dintre cele mai variate, de la utilizarea calculatorului la utilizarea energiei solare, de la electronică auto la mecanică auto etc. Chiar dacă, în acest caz, perspectivele de angajare sunt mai reduse, contactul cu mediul real de muncă din alte țări are efecte motivante asupra elevilor și contribuie la educarea lor interculturală.
În urma exemplelor prezentate s-a desprins concluzia că parteneriatele educaționale cu operatorii economici creează un mediu favorizant pentru formarea profesională inițială și reprezintă o adevărată „piatră de temelie" pentru o economie competitivă.
***
2017 - anul învățământului profesional și tehnic în România
Ministerul Educației Naționale și Centrul Național pentru Dezvoltarea Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT) vor derula programul național 2017 - anul învățământului profesional și tehnic în România. Desfășurarea acestei campanii de informare și conștientizare privind rolul învățământului profesional și tehnic, dar și a învățământului dual, a fost aprobată prin Ordin al ministrului de resort. Miza esențială a campaniei este schimbarea percepției în legătură cu acest traseu de educație și formare profesională, întrucât educația și formarea profesională inițială au un rol esențial pentru dobândirea de abilități, cunoștințe și atitudini necesare integrării pe o piață a muncii dinamică și competitivă. De asemenea, se urmărește atragerea unui număr semnificativ de elevi și companii în învățământul profesional și tehnic prin evenimente de diseminare a beneficiilor pe care părțile implicate le pot obține.
Programul activităților din cadrul acestei campanii vizează atât specialiștii din domeniul educației și formării profesionale inițiale (inspectori școlari, cadre didactice din unitățile de învățământ profesional și tehnic și din unitățile de învățământ gimnazial), cât și elevii de clasa a VIII-a și părinții acestora, reprezentanții structurilor parteneriale consultative pentru învățământul profesional și tehnic și operatorii economici.
Pentru promovarea învățământului profesional și tehnic, inclusiv a învățământului dual, va fi organizată, la nivelul fiecărei unități de învățământ gimnazial, Săptămâna meseriilor. Cu acest prilej, elevii de clasa a VIII-a și părinții lor vor putea obține informații utile și relevante despre modul de organizare și funcționare a învățământului dual, condițiile de acces la învățământul profesional și tehnic sau beneficiile formării profesionale inițiale prin învățământul profesional și tehnic în general și ale formării prin învățământul dual în special. Activitățile prevăzute presupun și organizarea de informări publice referitoare la învățământul dual, la modul de organizare și funcționare ale acestuia, la etapele constituirii formațiunilor de studiu, la calendarul și modul de organizare și desfășurare a admiterii.
Derularea Programului național „2017 - anul învățământului profesional și tehnic în România" va fi realizată și prin implicarea partenerilor tradiționali ai Ministerului Educației Naționale: inspectorate școlare județene, Centre Județene de Resurse și Asistență Educațională, unități de învățământ și agenți economici.
