În prima zi a anului 2017, s-a inaugurat încă un tronson (3,2 km, cu trei stații) al metroului din New York, ale cărui lucrări de construcție au fost supervizate de dr. ing. Michael (Mihai) Horodniceanu, reputat specialist de origine română distins, în 2015, cu Diploma de Excelență a AGIR. Un amplu interviu cu cel care este recunoscut drept unul dintre antreprenorii de marcă din metropola americană a fost publicat în Univers ingineresc. Noua sa realizare se integrează unor contribuții de seamă ale dr. ing. M. Horodniceanu la conceperea și realizarea unor obiective urbanistice într-o viziune racordată la cerințele secolului XXI. Tronsonul dat în folosință face parte dintr-o linie de 13,7 km care va lega cartierul Harlem de Wall Street. Fiind considerată esențială pentru reducerea aglomerației în cel mai solicitat sistem de transport subteran din SUA, noua linie va permite atingerea unui record în materie, respectiv 5,6 milioane de călători într-o zi normală de lucru.
Guvernatorul New York-ului, Andrew Cuomo, în discursul inaugural, a avut aprecieri deosebite față de cei care construiesc linia de metrou, remarcând contribuția importantă a supervizorului M. Horodniceanu, exprimându-și încrederea că întregul proiect va fi realizat la timp, cu tehnologiile cele mai eficiente și, deci, de o calitate superioară.
